Drame ale perioadei comuniste. „Huliganism politic” la Opera din București

un articol de Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu

Scena politică și socială din România anilor ’50-’60 a fost plină de evenimente dramatice. Deși puterea politică era în totalitate în mâinile partidului unic, acesta nu înceta să reprime orice gest sau încercare, oricât de neînsemnate, considerate a fi critici aduse lui sau a fi instigatoare la nesupunere. Flancat de puternica Securitate, partidul unic se tot războia cu „rămășițele burghezo-moșierimii”, cu „spionii țărilor imperialiste”, cu intelectualii care nu se aliniaseră politicii și propagandei comuniste, cu clerul care refuza să renege Învățătura sacră.

În acest climat tensionat, încep așa-zisele „demascări publice”, ședințe în stil stalinist, în care cei vizați, în numele ideologiei partidului, erau criticați și denigrați de participanți, în termeni nu numai reprobatori, dar de multe ori jignitori. Să amintim doar demascarea sculptoriței Milița Petrașcu[1], a compozitorului Mihail Andricu[2], sau arestările și procesele zecilor de intelectuali din loturile „Rugul aprins” și „Noica-Pillat”.

Procesul soliștilor de la Opera Română din București a fost unul dintre cele mai răsunătoare, pentru că au adus în boxa acuzaților patru nume mari, care de peste două decenii erau capete de afiș la București dar și în străinătate: Dinu Bădescu[3], Valentina Crețoiu[4], Șerban Tassian[5], Cornelia Gavrilescu[6]. În același lot au mai fost judecați Viorica Cojocaru[7], pianistă acompaniatoare la operă și avocatul Ioan Olănescu[8], vechi prieten a lui Dinu Bădescu. Cei patru cântăreți interpretaseră rolurile principale din marele repertoriu de operă. Aveau calități vocale remarcabile, modelate și dezvoltate printr-o pregătire muzicală temeinică și un studiu asiduu. După instaurarea comunismului faptul că toți proveneau din familii înstărite de intelectuali, i-a clasa în categoria „burgheziei”, ceea ce făcea să planeze asupra lor suspiciunea că sunt elemente ostile regimului.

Deși erau iubiți de public și apreciați unanim de criticii muzicali, în carierele lor nu au fost feriți de rivalități și invidii. În dosarele informative instrumentate pe numele lui Dinu Bădescu[9] și Valentina Crețoiu[10], sunt documente care atestă faptul că, urmare a unor denunțuri anonime sau semnate indescifrabil, au fost urmăriți de autorități chiar înainte de instaurarea regimului comunist. În ianuarie 1945[11] sunt menționate două astfel de denunțuri care au determinat Poliția și Siguranța să facă cercetări. Primul, din mai 1941, adresat Președinției Consiliului de Miniștri, reclamă faptul că un grup de artiști de la Opera din București, printre care și Valentina Crețoiu, ar fi avut activitate legionară. Rezultatul investigațiilor făcute de Prefectura Poliției Capitalei a fost negativ, în toate cazurile semnalate.

În 1942, Valentina Crețoiu și Șerban Tassian au fost invitați să cânte la Opera din Viena, plecarea lor prilejuind un alt denunț, cum că ar avea în bagaje „documente care ar interesa Siguranța Statului”. „Cei doi au fost percheziționați și la plecarea din țară și la venire, rezultatul fiind negativ.”[12]

Și Dinu Bădescu este subiectul unor delațiuni, iar un document emis de Președinția Consiliului de Miniștri – Serviciul Special de Informații, adresat la 27 martie 1942 Direcției Generale a Poliției, menționează ca acesta „nu este cunoscut la fișele Serviciului”[13]. În orice caz acuzația că Bădescu, Crețoiu și Tassian, ar fi activat în Mișcarea Legionară a revenit la scurt timp după 23 august 1944, în două mici articole publicat în ziarul Tribuna Poporului din 6 și 9 octombrie 1944.[14] Este interesant că cei trei menționați făceau parte dintr-o listă lungă ce conținea aproape toate numele mari ale scenei de operă. Iar mai târziu, un document al Securității invocă această notiță de ziar ca fiind documentul care dovedește acuzația, deși el nu aducea nici un fel de dovadă.

Apartenența lor la Mișcarea Legionară nu este dovedită de investigațiile poliției, cercetările pornind de la impresii și păreri, care erau exprimate cu mare ușurință și circulau cu mare viteză în climatul tensionat de evenimentele politice de după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial.

Un Referat al Direcției Generale a Poliției – Grupa I a Detectivilor, din ianuarie 1945, referitor la activitatea legionară a Valentinei Crețoiu, menționează: „În executarea delegațiunei primite, am onoarea a raporta că din noile investigațiuni făcute și informațiuni obținute, rezultă că în timpul regimului legionar, cântăreața Tassian Crețoiu Valentina cât și soțul ei Tassian Șerban, prin atitudinea, manifestările și relațiunile ce le aveau, formase credința în cercurile artistice că sunt aderenți ai mișcării legionare, și întru cât susnumita în acel timp, întreținea legături cu un cerc restrâns de artiste de asemenea cunoscute pentru simpatii legionare, se credea că acel cerc forma un cuib legionar, a cărei șefă era cea în cauză. Pentru aceste considerente, cercurile artistice au fost surprinse că printre artiștii legionari ridicați în cursul lunii noiembrie 1944, în vederea trierii și internării lor în lagăr, nu au figurat și soții Tassian. Menționăm însă că la această Direcțiune Generală și la Prefectura Poliției Capitalei, precum și la evidența Grupei I-a, până în prezent nu există nici un indiciu cert din care să rezulte că artista Tassian Crețoiu Valentina ar fi avut gradul de șefă de cuib în Mișcarea Legionară. Ținerea sub observație a soților Tassian continuă, și la timp se vor raporta orice constatări se vor face.”[15]

Dar, și Valentina Crețoiu și Șerban Tassian, în declarații luate anterior vorbesc despre faptul că au fost solicitați de Ion Mînzatu, Directorul General al Radiodifuziunii din timpul scurtei guvernări legionare, să participe la două spectacole[16] care aveau ca scop strângerea de fonduri pentru familiile celor decedați la cutremurul devastator din 1940, printre ei și o solistă a Operei.

În orice caz, în climatul politic ambiguu din 1945, sub presiunile exercitate de puterea de la Moscova, evaluarea unor cariere, chiar și artistice, a dus la interpretări tendențioase și exagerări. Faptul că cele trei celebrități ale operei fuseseră invitate stagiuni la rând să cânte pe scena operei din Viena, îndeplinindu-și normele de spectacol și la București, a fost interpretat ca fiind urmare a intervenției Ambasadei Germaniei din Romania. Părea că nimeni nu-și mai aducea aminte că, în 1932, Dinu Bădescu și Șerban Tassian au obținut medalia de aur la Concursul de canto de la Viena, unde participaseră 300 de cântăreți[17], iar Valentina Crețoiu, premiată și ea în anul următor, a fost angajată, un timp, la Opera din Berlin.[18] Acestea au fost evenimentele care i-au adus pe cei trei in atenția impresarilor și i-au propulsat pe scenele de operă din străinătate.

Concluzia că cei trei ar fi fost filo-germani, la care s-a adăugat și contribuția deloc neînsemnată a celor care nu puteau aspira la performanțele lor, au condus, în 1945, la „epurarea” din Operă, pentru câteva luni, a lui Bădescu, Crețoiu și Tassian.[19] Au fost reangajați în ianuarie 1946, și au făcut parte, alături de alte nume importante, dintre cântăreții care au susținut mai multe spectacole la Budapesta, turneul Operei din București bucurându-se de mare succes.

Dat fiind că notele și denunțurile nu au avut urmările scontate de cei care le-au făcut, informările cu elemente negative asupra activității lui Dinu Bădescu, Valentina Crețoiu, Șerban Tassian au continuat. În 1948 Brigada Specială a Poliției redactează o notă în care se spune că „în preajma locuinței d-nei Ministru Ana Pauker a fost găsit un bilet scris de mână fără a fi semnat, prin care d-na Ministru este prevenită de acțiunile surorilor Valentina și Tassian Crețoiu (sic!).”[20]

Dosarul informativ instrumentat pe numele Valentinei Crețoiu nu ne lămurește pe deplin dacă toate aceste reclamații au avut repercusiuni. În dosar găsim însă o declarație autografă, din septembrie 1952, în care se menționează: „Subsemnata Valentina Crețoiu, solistă a Operei de Stat din București, domiciliată în str. Dionisie Lupu nr. 20, declar următoarele: asupra celor discutate cu organele Securității Statului nu voi discuta absolut cu nimeni, sub nici o formă și sub nici un motiv. Cunosc în caz că nu voi respecta cele de mai sus că voi suferi consecințele ce decurg din călcarea legii asupra păstrării secretului militar și de stat.”[21]

Merită semnalat faptul că deși mai multe note informative referitoare la Valentina Crețoiu, subliniau faptul că era de notorietate că făcuse parte din Mișcarea Legionară și o descriau ca pe o legionară notorie, în 1954, în Hotărârea de deschidere a dosarul informativ I 257938 este menționat: „Crețoiu în 1954 a avut legături suspecte cu diplomații israelieni Yehouda Carmel și cu soția fostului diplomat Shlomo Mishori, de la care a primit flori și cutii cu ciocolată”[22]. Un alt document al Securității, din iulie 1956, menționează că diplomatul Yehouda Carmel locuia în imobilul din str. Dionisie Lupu nr. 20, fiind vecin cu Valentina Crețoiu.

Suspiciunile care planau asupra Valentinei Crețoiu, unele datorate situației unor membri ai familiei sale (spre exemplu, cel de al doilea ei soț, Alfred Cerkez, fost proprietar al firmei Ford România, a fost condamnat în 1952 la 20 de ani de închisoare), au dus la decizia Securității de a lua o serie de măsuri pentru a o urmări. Printre ele „folosirea dublului X”[23], adică montarea unui microfon în aparatul telefonului din apartament. Astfel puteau fi ascultate discuțiile de zi cu zi, purtate cu rudele sau cu diverșii vizitatori. Printre „elementele dușmănoase” semnalate sunt avocatul Leopold Filderman, fost lider social-democrat, care fusese închis doi ani, Teodor și Magdalena Crețoiu, frații cântăreței, care fuseseră și ei arestați, primul pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, Dinu Bădescu, Cornelia Gavrilescu ș.a.

În cele 16 volume ale dosarelor „Lotului Bădescu” sunt numeroase pagini cu transcrierile discuțiilor la care Securitatea a avut acces prin montarea tehnicii operative în micul apartament din str. Dionisie Lupu nr. 20, în care locuiau Valentina Crețoiu și Șerban Tassian, chiar și după divorțul lor, survenit în 1950. Trebuie menționat că traiul lor într-un spațiu comun, comentat tendențios în mai multe ședințele de partid ale Operei, se datora faptului că Tassian nu reușise să obțină o locuință nici după 10 ani de la prima cerere pe care o făcuse în acest sens. Dar această situație era convenabilă pentru Securitate, care prin aceleași mijloace de ascultare putea să urmărească doi suspecți.

Unul dintre evenimentele discutate de Valentina Crețoiu și Șerban Tassian și interceptate prin microfon a fost Revoluția din Ungaria din 1956. „Despre evenimentele din Ungaria Crețoiu V. și Tassian Ș. au discutat următoarele: Crețoiu afirmă că ce s-a întâmplat în Ungaria se va întâmpla și la noi. Tassian spune că la noi se iau niște măsuri «îngrozitoare» și se teme să nu se strângă iar «șurubul». Crețoiu spune că în Ungaria a intervenit armata sovietică, iar Tassian spune că acest fapt va da naștere unui război civil în toate țările. Tassian i-a spus că a discutat cu (compozitorul – n.n.) Paul Constantinescu care i-a povestit că, fiind în drum spre țară, la Budapesta a fost oprit 12 ore. I-a mai spus că acolo este stare de asediu și de la orele 18 nu se mai circulă pe stradă.”[24]

Transcrierea altei discuții interceptate relatează întâmplarea aproape comică întâmplată înaintea a unui spectacol cu opera „Ion Vodă cel cumplit” de Ghe. Dumitrescu, la care a venit toată conducerea superioară de partid și de stat, în frunte cu Ghe. Gheorghiu-Dej. La intrarea în operă Tassian a fost oprit de securiștii care asigurau paza specială, pentru că nu avea la el buletinul de identitate. „Le-am spus: eu sunt Tassian care face pe Ion Vodă. Dacă nu-mi dați drumul spectacolul nu se joacă fără mine vă asigur. Și cum te-au lăsat? (întreabă domnul necunoscut care participa la discuție – n.n.). Au zis să le arăt buletinul. Și eu le-am zis: vă spun precis că eu sunt chiar Ion Vodă.”[25]

Concluzia ascultărilor a fost că Valentina Crețoiu este o reacționară notorie și un dușman al regimului. Se propune chiar să li se retragă, atât ei cât și lui Șerban Tassian, titlurile de artiști emeriți ai RPR.

Dinu Bădescu este și el urmărit după 1944, chiar dacă, Hotărârea de deschidere a dosarului individual instrumentat de Securitate pe numele lui este datată 26 noiembrie 1958. Motivul deschiderii dosarului este suspiciunea produsă de materialele primite de la „o sursă sigură” că Bădescu „și-a oferit serviciile serviciului de spionaj englez”[26].

O notă a Serviciului Special de Informații din ianuarie 1947 semnalează faptul că Dinu Bădescu a cerut pașaport ca să plece în Austria, în interes profesional. Deși nota subliniază că „la fișele SSI secția a-II-a nu este cunoscut pentru fapte care interesează siguranța statului”[27], cererea sa a primit aviz negativ, ca și în 1946, când fusese invitat să cânte tot la Opera din Viena. Motivul respingerii: sentimentele sale ostile față de regim.

Un șir nesfârșit de note informative îi interpretează fiecare mișcare. Într-o notă din 1950, este menționat faptul că, în 1947, fiind în turneu la Praga pentru trei luni, a făcut cerere de prelungire a pașaportului expirat, „cu intenția de a pleca clandestin în Franța și apoi în America”[28]. Evident cererea sa a fost respinsă, Bădescu trebuind să se întoarcă în țară. Se menționează în același material că numele lui ar fi apărut într-un tabel cu artiști români care au refuzat să revină în Romania. Aceste acuzații îi vor însoți biografia ani la rând. Nici faptul că s-a înscris în Partidul Social Democrat nu este bine văzut. Este acuzat că are relații cu Ștefan Voitec și alți miniștri, că la unificarea acestui partid cu PMR nu a mai făcut parte din partidul nou creat. La operă începe să fie șicanat și criticat în ședințe chiar și de colegii pe care îi ajutase la începutul carierelor lor. Într-o scrisoare din 1951, adresată prietenului său Șerban Tassian, îi spune chiar că intenționează să plece definitiv la Opera din Cluj.[29]

Conform unor documente din dosarul I 257939[30] instrumentat pe numele lui, în 1956, după ce convorbirile telefonice au început să-i fie ascultate și transcrise, Securitatea a intenționat să-l racoleze pe Dinu Bădescu. Au fost pregătite planul de racolare și materialele „compromițătoare” care ar fi trebuit să-l intimideze și să-l determine să accepte propunerea. Nu există însă nici un document care sa menționeze dacă planul de racolare a fost pus în practică sau nu.

O notă informată din mai 1961, semnată „Ion Balotă” relatează o discuție pe care a purtat-o cu Dinu Bădescu, sub pretextul redactării unei istorii a operei. Referitor la turneul din Cehoslovacia din 1948, aflăm că: „La Praga l-au prins evenimentele politice care au dus la instaurarea puterii populare și astfel el a fost silit să se întoarcă în țară, în loc să mai plece la Viena. Recunoaște că în 1947/48 a avut intenția să plece definitiv, pentru că era în forma ce mai bună și avea speranțe întemeiate să ajungă unul din cei mai buni tenori ai Europei. El regretă mereu că nu avea decât o dorință: succes cât mai mult și să fi adus glorie țării sale pe plan internațional.”[31] Se menționează, de asemenea, că Bădescu avea un caiet cu însemnări referitoare la cariera sa. „Odată cu prezenta notă, „Ion Balotă” a adus și caietul de însemnări ale obiectivului care a fost dat Lt. Maj. Arnăutu spre a extrage problemele ce-l interesează. Urmează să stabilim modul cum va fi dirijat în continuare agentul Balotă pe lângă obiectiv și fosta lui soție.”[32]

Viața lui privată este și ea investigata, iar documentele de la sfârșitul anilor ’50 care conțin aceste elemente sunt tot mai numeroase.

Și în locuința pianistei Viorica Cojocaru, formată dintr-o singură cameră, împărțind baia și bucătăria apartamentului cu alți doi locatari, au fost montate microfoane. Pentru aceasta se iau aprobări de la mai marii ierarhiei de partid, ajungându-se până ministrul de Interne. Asupra Vioricăi Cojocaru plana suspiciunea că organiza întâlniri în care prietenii ei de la operă denigrau situația politică din țară și vorbeau în termeni critici la adresa conducătorilor țării noastre și ai URSS. Montarea „tehnicii operative” – cum era numită în documente, a confirmat unele relatări din notele informative. „Bădescu Dinu desfășoară activitate de uneltire contra ordinii sociale. Astfel susnumitul împreună cu Cojocaru Viorica, concubina sa, în discuțiile avute a atribuit calomnii și injurii grave (care nu se pot menționa) conducătorilor de partid și de stat din RPR și URSS. Comuniștilor în general le atribuie epitete ca de exemplu: canalii, mitocani, mincinoși etc.” „statul sovietic și celelalte state de democrație populară sunt state polițienești, state de teroare.” Tot în cadrul acestor discuții „Dinu Bădescu afirmă că artiștii sunt oprimați din care cauză nu pot să creeze, iar muncitorii și țăranii o duc foarte greu, mor de foame.” „Aceste fapte rezultă din notele TO din 25 sept., 3-18 oct. 1960.”[33]

În Dosarul informativ nr. 257939 volumul 1, apar și alte transcrieri ale discuțiilor înregistrate în locuința Vioricăi Cojocaru, la care participase și un alt vechi prieten a lui Dinu Bădescu, avocatul Ioan Olănescu, care va fi și el judecat în „Lotul Bădescu”. Dovezile obținute de Securitate prin tehnica operativă vor fi întărite de declarațiile unui vecin de apartament al Vioricăi Cojocaru, Dorel Goldstein[34], devenit martor al acuzării în procesul care le va fi intentat.

Nu mai puțin gravă este acuzația menționată în Raportul privind rezultatul anchetei efectuate asupra celor din „lotul Bădescu”[35], potrivit căreia Viorica Cojocaru „a destăinuit secrete de partid pe care le afla în cadrul ședințelor. Un exemplu concret în acest sens îl constituie discuția purtată în legătură cu scrisoarea închisă a Comitetului Central al PMR cu privire la unele teorii ale Partidului Comunist Chinez.”[36]

Cântăreața Cornelia Gavrilescu, și ea anchetată și judecată în „Lotul Bădescu” intră în vizorul Securității încă de la începutul anului 1951.[37] Într-un document al Securității din iulie același an, sunt menționate calitățile ei profesionale, recunoscute de colegii din operă, dar și faptul că este într-o legătură strânsă cu Șerban Tassian. O reclamație care a parvenit conducerii Operei în care Cornelia Gavrilescu era acuzată de generarea unui conflict a adăugat biografiei ei încă un element negativ, astfel că, propusă fiind să participe la un festival la Berlin, „în momentul plecării Comitetul pentru Artă i-a anulat plecarea”[38].

În mai 1960, fiind la Iași, cu ocazia unui spectacol de operă, Cornelia Gavrilescu este urmărită pas cu pas, luată la Securitate și anchetată. Aflăm din documente că la începutul anchetei a fost recalcitrantă și a refuzat să răspundă la întrebări. Dar, sub presiunile exercitate asupra ei, a făcut unele declarații, întrebările anchetatorului fiind în special despre activitatea Valentinei Crețoiu. Declarațiile ei au fost adăugate la dosarul I 257938, în care, în luna martie 1960, s-a primit aprobarea ca Valentina Crețoiu să fie pusă sub supraveghere având numele de cod „Cici”.[39]

Și Cornelia Gavrilescu și-a luat în scris angajamentul că nu va discuta cu nimeni despre cum a decurs anchetarea sa la Securitate.[40]

Coroborând toate datele obținute prin ascultarea convorbirilor, urmărire, note informative, în Sinteza din 19 decembrie 1960 asupra acțiunii informative individuale Bădescu Dinu, ofițerii de securitate, Târziu și Arnăutu, concluzionează: „Propunem arestarea lui Bădescu Dinu pentru săvârșirea acțiunii de uneltire contra ordinii sociale, iar în ancheta preliminară se va urmări și clarificarea sesizărilor în legătură cu faptul că ar fi agent al spionajului englez. Menționăm că pentru anchetarea lui Șerban Tassian avem aprobarea tov. Ministru.”[41]

Valentina Crețoiu simte că este urmărită și își dă seama că trebuie să iasă din această situație. Hotărăște în 1960 să se pensioneze și se mută într-o casă mică la Breaza. Această auto-izolare și renunțarea la carieră nu o vor scoate din vizorul autorităților. Când ofițerii de Securitate au considerat că au adunat suficiente dovezi împotriva celor vizați, au început arestările. Dinu Bădescu și Viorica Cojocaru au fost reținuți la 4 aprilie 1961, Valentina Crețoiu[42], Șerban Tassian și Cornelia Gavrilescu la 20 iunie 1961. Aș menționa că arestarea lui Șerban Tassian și a Corneliei Gavrilescu a avut loc cu patru zile înaintea programatei lor căsătorii.

Celor patru li s-au făcut percheziții la domiciliu și li s-a pus sechestru pe bunurile personale.

Arestații au fost anchetați până la 11 noiembrie 1961, când a fost redactat Referatul privind rezultatul anchetei efectuată asupra numitului Bădescu Constantin și alții. În încheierea referatului, semnatarii lui, șeful serviciului, col. N. Dumitrescu, anchetatorul penal de securitate, maiorul Filip Vladimir și șeful direcției, col. Francisc Butyka menționează: „Pentru o mai temeinică documentarea asupra comportării și activității desfășurate în Teatrul de Operă și Balet de către cei aretați, au fost audiați persoane din conducerea acestui teatru. […]. Toți aceștia îi arată pe cei în cauză ca oameni care au depus o activitate rodnică pe tărâm artistic, susținând cu succes diferite roluri, care răspundeau la chemările instituției, dar care se izolau în grupul lor. Nici unul din acești martori audiați nu îi arată pe cei în cauză cu manifestări anti-statale în cadrul Operei (TOB București). Având în vedere faptele stabilite în sarcina reținuților – Propun – trimiterea în justiție a numiților Bădescu Constantin, Cojocaru Viorica, Olănescu Ioan, Tassian Șerban, Crețoiu Valentina și Gavrilescu Cornelia.”[43]

Este surprinzător faptul că semnatarii referatului, nu propun nici o încadrare juridică și nu menționează nici cărui tribunal trebuie să fi deferiți învinuiții. Cu atât mai mult cu cât, maiorul Filip Vladimir a fost anchetatorul membrilor „Lotului Bădescu” și, în Concluziile de învinuire[44] redactate a propus trimiterea lor în judecată pentru delictul de „uneltire împotriva ordinii sociale”, prevăzut de art. 209 din Codul Penal.

Într-o primă etapă cei cercetați nu și-au recunoscut învinuirile. Dar, sub presiunile la care erau supuși, declarațiile lor au început să conțină tot mai multe elemente, iar în proces, în afară de avocatul Ioan Olănescu, toți ceilalți au recunoscut învinuirile aduse.

Judecarea inculpaților a început la Tribunalul Militar, dar, lucru nemaiîntâlnit în procesele politice, completul Tribunalului Militar, în ședința din 18 ianuarie 1962, a concluzionat că faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale delictului de „uneltire împotriva ordinii sociale” prevăzut de art. 209 din Codul Penal, încadrare indicată de anchetatorul Securității, Filip Vladimir, care efectuase cercetările. Și aceasta, „deoarece inculpații nu au făcut propagandă, agitație și nici nu au întreprins acțiuni pentru schimbarea ordinei (sic!) sociale”, ci au adus doar calomnii și ponegriri față de orânduirea socială și de stat, față de URSS, nivelul de trai, etc., fapte care sunt descrise de art. 578, din Codul Penal drept „huliganism politic”.[45] În consecință, Tribunalul Militar, considerat a fi „o instanță specială”, și-a declinat competența și a trimis cauza spre judecare la Tribunalul Popular al Raionului Tudor Vladimirescu.

Pe 22 ianuarie 1962, judecătorii acestui tribunal, prin Sentința penală nr. 79[46], au hotărât  că inculpații se fac vinovați de „huliganism politic”, fiecare condamnat, cu excepția avocatului Ioan Olănescu, primind o pedeapsă echivalentă cu numărul de luni petrecut, de la arestare până la încheierea procesului, în închisoare. Dinu Bădescu și Viorica Cojocaru au fost condamnați la 9 luni și 15 zile de închisoare, Valentina Crețoiu, Șerban Tassian și Cornelia Gavrilescu, la 7 luni de închisoare. Ioan Olănescu, condamnat la un an și șase luni, a rămas în închisoare până la expirarea pedepsei.

După pronunțarea sentinței, Dinu Bădescu, Valentina Crețoiu, Șerban Tassian, Cornelia Gavrilescu și Viorica Cojocaru au fost puși în libertate.

Pentru condamnați lucrurile nu s-au oprit, însă, aici. Într-o ședință publică cu iz stalinist, la care au participat personalități cunoscute din domeniul culturii dar și angajații Operei, cei patru au fost atacați și înfierați, ieșind la iveală un oportunism care avea în spate vechi rivalități artistice. Contrastul dintre atacurile publice din ședință și declarațiile unor muzicieni de talia compozitorului Gheorghe Dumitrescu[47], a cântăreților Zenaida Pally[48], Mihail Arnăutu[49], Nicolae Secăreanu[50], depuse la dosarul procesului, era uluitor. Aceștia, în mărturiile lor au avut curajul să elogieze fără rețineri nu numai calitățile artistice excepționale ale celor învinuiți, dar și seriozitatea și ținuta lor morală dovedite în zecile de ani de activitate la operă. Unii participanți la ședință au crezut, poate, că acesta era momentul potrivit pentru a lua locul celor care fuseseră capetele de afiș ale atâtor spectacole aclamate de public și lăudate de cronicari.

Pentru că fuseseră condamnați și la un an de interdicție, cei patru cântăreți nu au mai avut voie să apară pe scenă. Dinu Bădescu a mai cânta un timp în provincie. Cornelia Gavrilescu, însă, nu a mai fost distribuită în opere la București nici după anul de interdicție. Ca să-și poată continua cariera a cerut să fie detașată la Teatrul din Constanța și apoi a decis să plece la Opera din Timișoara.

Dosare lor de urmărire au fost închise. Hotărârea de închidere a dosarului informativ instrumentat pe numele lui Dinu Bădescu, din 1 martie 1962, este motivată astfel: „În cursul desfășurării acțiunii nu au fost obținute date din care să rezulte că numitul Bădescu Dinu ar desfășura în prezent activități de spionaj. S-a stabilit încă că susnumitul are manifestări dușmănoase împotriva regimului nostru fapt pentru care a fost arestat, condamnat, eliberat și ulterior demascat public în ședința din 19 martie 1962, în cadrul Operei de Stat, împreună cu Șerban Tassian, Cornelia Gavrilescu, Valentina Crețoiu și Viorica Cojocaru, care au făcut parte din grupul dușmănos.”[51]

Valentinei Crețoiu i s-a închis dosarul I 257940 în 1967, cu motivația: „Materialele obținute sunt de mică importanță iar dosarul va fi clasat la Secția C., urmând ca Crețoiu Valentina să fie menținută în continuare în evidență ca fostă legionară și condamnată politic”[52]. Închiderea dosarului nu a întrerupt însă șirul notelor informative care o aveau în obiectiv, ultima dintre ele fiind datată octombrie 1989.[53]

A fost închis, fără menționarea datei, și dosarul informativ de grup, nr. 257938, deschis la 19 mai 1959. El conține documente de urmărire pe numele lui Crețoiu, Tassian, Gavrilescu și Olănescu, și menționează faptul că toți acuzați au făcut „agitație dușmănoasă”[54].

Urmările condamnării celor mai celebri cântăreți pe care îi avea opera la sfârșitul anilor 50 au fost scoaterea lor brutală din scena muzicală și culturală a țarii, privarea Operei de patru interpreți cu mare experiență și care ar mai fi putut fi utili instituției, și, nu în ultimul rând, condamnarea lor la singurătate, fără cariere și fără prieteni. Securitatea a arătat din nou, dacă mai era nevoie, că folosea orice fel de metode pentru a obține datele care îi erau necesare pentru a pune persoanele vizate în situații fără ieșire. Acesta a fost poate și unul dintre scopurile urmărite, să arate că o personalitate publică, oricât ar fi fost de celebră, nu putea să spună ce gândește, nu putea să critice politica partidului și pe conducătorii țării, nu putea să nu aibă frică de autorități. Dar dincolo de faptul că cei patru soliști ai operei au fost pedepsiți pentru discuțiile lor critice la adresa regimului politic, nu aș exclude intervenția pe care au reușit unii colegi de breaslă, poate mai tineri, făcută la nivelul cel mai înalt pentru a-i înlătura pe cei patru din viața muzicală.

Au rămas imprimările, nu prea multe, cu vocile lor minunate. Dinu Bădescu a publicat în 1973 o carte de amintiri, intitulată Pe cărările unei vieți de boem[55], cu extinse date biografice. Au fost folosite cu siguranță afișele, fotografiile și cronicile pe care, conform unui documente, le-a depus în dosarul procesului din 1962.[56] Bineînțeles, cartea nu menționează nimic despre anchetele îndurate și condamnarea primită.

Valentina Crețoiu a fost subiectul cărții Ioanei Bentoiu, Dragoste și voce de femeie[57], publicată în 2003, în care vorbește și despre evenimentele petrecute înainte de pensionarea ei. Ambele cărți oglindesc cariere memorabile, susținute de o muncă asiduă și de mari sacrificii. Dosarele instrumentate pe numele lor și a celor care le-au fost apropiați, înfățișează lumea plină de constrângeri, invidie, delațiune, privațiuni, în care acești oameni nu numai că au supraviețuit, dar au creat pentru public în fiecare spectacol o lume care nu avea legătură cu cea reală, în care trăiau cu toții.

[1] Milița Petrașcu (1892-1976). Artistă plastică, sculptoriță și portretistă română, maestră în arta portretului, considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul al XX-lea. (n. red.)

[2] Mihail Andricu (1894-1974). Compozitor și profesor universitar (1948-1959). Membru corespondent al Academiei Române (1948), a primit titlul de „Maestru emerit al artei” și Premiul de stat. A intrat în atenția Securității în 1951, iar în aprilie 1959 a trecut printr-o „ședință de demascare”, în urma căruia a fost exclus din Uniunea Compozitorilor, din Academia Română precum și din viața  muzicală. În 1962 a fost reprimit în Uniune. (n. red.)

[3] Dinu (Constantin) Bădescu s-a născut la 12 octombrie 1904, la Caracal. A studiat la Conservatorul din București cu Gheorghe Folescu și s-a perfecționat în Italia. A debutat în 1930 ca bariton pe scena Operei Române din Cluj-Napoca, iar din 1931, descoperind care este adevăratul ambitus al a glasului său, a abordat repertoriul vocii de tenor. În 1932 a câștigat Premiul I și Medalia de Aur la Concursul Internațional de Canto de la Viena, alături de baritonul Șerban Tassian. Între 1934-1961 a fost solist al Operei din București și al celei din Cluj-Napoca. A cântat pe marile scene de operă din Europa (Viena, Berlin, Dresda, Stuttgart, Frankfurt, Mannheim, Graz, Praga, Brno, Moscova, Varșovia). Dinu Bădescu a fost decorat cu ordinele Coroana României, Meritul Cultural, și în 1954 a primit titlul de Artist Emerit. În 1961, a fost arestat de Securitate împreună cu sopranele Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, baritonul Șerban Tassian, pianista Viorica Cojocaru și avocatul Ioan Olănescu și condamnat la 9 luni de închisoare pentru „huliganism politic”. Dinu Bădescu a încetat din viață pe 23 octombrie 1980 la București și a rămas în istoria muzicii noastre ca unul dintre cei mai mari tenori români. În 1973 a publicat cartea de amintiri „Pe cărările unei vieți de boem”.

[4] Valentina Crețoiu s-a născut la 12 martie 1909, la București. A studiat la Conservatorul din București și s-a perfecționat la Viena și Berlin. În 1933 a fost distinsă cu Diploma de Onoare la Concursul de Canto de la Viena. A fost solistă a Operei Române din București, debutând la 20 de ani și cântând pe această scenă peste trei decenii. A interpretat un repertoriu vast, incluzând opere românești, germane, italiene, franceze, ruse, din perioada barocă până la secolul 20. La premiera de la București, din 1958, a operei Oedip de George Enescu, sub bagheta lui Constantin Silvestri, a interpretat rolul Antigonei. A cântat de asemenea, lied și muzică vocal-simfonică. A întreprins turnee în Germania, Austria, Cehoslovacia, Bulgaria și Polonia.  A fost decorată cu Meritul Cultural, Meritul Sanitar (pentru munca sa de infirmieră în timpul celui de Al Doilea Război Mondial). În 1954 i-a fost decernat titlul de Artist Emerit, și în anul 2003 a fost decorată cu Coroana României în grad de Cavaler. A fost arestată în 1961 împreună cu tenorul Dinu Bădescu, soprana Cornelia Gavrilescu, baritonul Șerban Tassian, pianista Viorica Cojocaru. și avocatul Ioan Olănescu și condamnată la 7 luni de închisoare pentru „huliganism politic”. S-a retras la Breaza unde a locuit până la 4 august 2003, când a încetat din viață.

[5] Baritonul Șerban Tassian s-a născut pe 17 noiembrie 1909. A studiat la Conservatorul din București cu Gheorghe Folescu și Romulus Vrăbiescu. De asemenea, a fost și un foarte bun sportiv, a activat în echipa națională de rugby din 1928, participând la o serie de turnee internaționale până în 1931, când a suferit un accident la picior. În 1932, a debutat pe scena Operei Naționale București în Trubadurul de Giuseppe Verdi și a câștigat, în același an, Premiul I și Medalia de Aur la Concursul Internațional de Canto de la Viena, alături de tenorul Dinu Bădescu. Începând cu anul 1935 a fost invitat să cânte în străinătate, iar în perioada 1941-1943 a cântat serii de spectacole pe scena Operei din Viena, alături de Dinu Bădescu și Valentina Crețoiu. Șerban Tassian a interpretat peste 40 de roluri, în opere de Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Georges Bizet, Charles Gounod, Domenico Cimarosa, Jules Massenet, Piotr Ilici Ceaikovski etc. A interpretat de asemenea, partituri vocal-simfonice și lieduri. A susținut turnee în țară și în străinătate, în Austria, Polonia, Germania, Ungaria, Bulgaria, Italia, Elveția. A fost decorat cu Coroana României și Meritul Cultural, iar în 1954 i s-a conferit titlul de Artist Emerit. În anul 1961, a fost arestat împreună cu tenorul Dinu Bădescu, sopranele Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, pianista Viorica Cojocaru și avocatul Ioan Olănescu. A fost condamnat la 7 luni de închisoare pentru „huliganism politic”. Șerban Tassian a încetat din viață la 8 august 1983.

[6] Soprana Cornelia Gavrilescu s-a născut la 25 noiembrie 1920. A urmat studiile Conservatorului din București la clasa profesorului Constantin Stroescu și apoi la clasa Șerban Tassian. A urmat și cursurile Facultății de Filozofie a Universității din București. A debutat ca interpretă de lied într-un recital la Sala Dalles, în stagiunea 1941-1942, fiind acompaniată la pian de George Enescu. După terminarea studiilor a fost solista Corului Radiodifuziunii și apoi a devenit, în 1946, solistă a Operei din București. A interpretat cu mare succes roluri din operele marilor compozitori. A fost decorată cu Ordinul Muncii, și, în 1954 i-a fost decernat titlul de Artist Emerit. A fost arestată în 1961 împreună cu tenorul Dinu Bădescu, soprana Valentina Crețoiu, baritonul Șerban Tassian, pianista Viorica Cojocaru și avocatul Ioan Olănescu și condamnată la 7 luni de închisoare pentru „huliganism politic”.  După ieșirea din închisoare nu a mai fost distribuită în spectacolele Operei din București, a cântat un timp în provincie, și a trebuit să se pensioneze în 1976. A încetat din viață la 5 iunie 2003.

[7] Pianista Viorica Cojocaru s-a născut la 6 aprilie 1926 la Cernăuți. A absolvit conservatorul din orașul natal și a venit împreună cu părinții săi, în 1940, în România, unde și-a continuat studiile muzicale. A fost o renumită acompaniatoare de operă și lied, făcând imprimări pe discuri, la radio și televiziune cu mulți dintre marii cântăreți români. A fost, de asemenea,  lector la Conservatorul din București. A fost arestată în 1961 împreună cu tenorul Dinu Bădescu, sopranele Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, baritonul Șerban Tassian și avocatul Ioan Olănescu și condamnată la 9 luni de închisoare, pentru „huliganism politic”.

[8] Ioan Olănescu s-a născut la 11 august 1903 în comuna Olănești, Râmnicu Vâlcea. A fost avocat, și a făcut politică liberală, fiind ales primar al orașului Călimănești. În anii 1951 a fost condamnat administrativ la 60 de luni, dar a fost eliberat după doi ani petrecuți într-o colonie de muncă. A fost arestat în 1961 împreună cu prietenul său din copilărie, tenorul Dinu Bădescu, sopranele Valentina Crețoiu, Cornelia Gavrilescu, baritonul Șerban Tassian, și pianista Viorica Cojocaru. A avut o atitudine extrem de demnă și a refuzat să recunoască, atât în anchetă cât și în proces, învinuirile care i-au fost aduse. A fost condamnat în 1962 la un an și șase luni de închisoare, pentru „huliganism politic”.

[9] Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), fond Informativ, dosar 257939.

[10] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257938.

[11] Ibidem, vol. 1, f. 206.

[12] Ibidem.

[13] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257939, f. 99.

[14] Ibidem, ff. 22, 96.

[15] ACNSAS, fond Rețea, dosar 307487, f. 94.

[16] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257938, vol. 2, f. 2.

[17] Dinu Bădescu, Pe cărările unei vieți de boem, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1973, p. 36.

[18] Ioana Bentoiu, Dragoste și voce de femeie, Editura Muzicală, București, 2003, p. 48.

[19] Ibidem, p. 88.

[20] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257938, vol. 1, f. 221.

[21] Ibidem, f. 236.

[22] Ibidem, f. 4.

[23] Ibidem, ff. 574-575.

[24] Ibidem, ff. 537-540.

[25] Ibidem, ff. 541-542.

[26] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257939, vol. 1, ff. 5-6.

[27] Ibidem, f. 88.

[28] Ibidem, f. 75.

[29] Ibidem, f. 557.

[30] Ibidem, ff. 32-39.

[31] Ibidem, f. 275

[32] Ibidem.

[33] Ibidem, ff. 563-568.

[34] ACNSAS, fond Penal, dosar 14126, vol. 1, ff. 262-264.

[35] Ibidem, vol. 7, ff. 128-132.

[36] Ibidem.

[37] ACNSAS, fond Rețea, dosar 307487, ff. 60-61.

[38] Ibidem.

[39] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257938, vol. 1, ff. 437-438.

[40] Ibidem, f. 333.

[41] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257939, ff. 563-568.

[42] Valentina Crețoiu a fost arestată la Breaza și adusă la București, la Închisoarea Malmaison. În: Ioana Bentoiu, op. cit., p. 108.

[43] ACNSAS, fond Penal, dosar 12146, vol. 7, ff. 127-133.

[44] Ibidem, ff. 134-145.

[45] Ibidem, vol. 2, ff. 123-125.

[46] Ibidem, vol. 3, ff. 53-56. În sentință se menționează că toți cei judecați erau închiși în Penitenciarul Jilava.

[47] Ibidem, vol. 2, ff. 109, 112.

[48] Ibidem, vol. 1, f. 292.

[49] Ibidem, ff. 293-294.

[50] Ibidem, f. 298.

[51] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257939, vol. 1, ff. 605-608.

[52] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257940, vol. 1, ff. 95-98.

[53] Ibidem, vol. 2, f. 41.

[54] ACNSAS, fond Informativ, dosar 257938.

[55] Dinu Bădescu, op. cit..

[56] ACNSAS, fond Penal, dosar 12146, vol. 2, f. 126.

[57] Ioana Bentoiu, op. cit..