Casa din str. Anton Pann (fostă Taurului) nr. 20, prima și singura în care compozitorul a locuit fără chirie, a fost cumpărată împreună cu locul în 20 februarie 1848. Aflată la mică distanță de Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, în a cărei strană dreaptă Anton Pann a cântat, și prevăzută cu o curte largă, în care proprietarul și-a putut muta tipografia, este locul în care compozitorul a realizat cea de-a doua ediție a capodoperei sale Povestea vorbii, iar mai apoi, Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea, cealaltă creație a sa de vârf, precum și O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu. (www.mnlr.ro).
*
Bucureștiul vechi rămâne vizibil și azi în neregularitatea multor străzi și în tipologia arhitecturală a unor case. Lângă Biserica Stelian – Lucaci, undeva aproape de Calea Călărași, se găsește una dintre acele bucăți de oraș unde există încă imprimat în traseul de străzi și în limitele de proprietăți modelul urban specific secolului al XIX-lea: case mici, cu decorații din ipsos, nealiniate la stradă, construite pe terenuri cu grădini al căror verde e vizibil de pe trotuar, amintind de ceea ce era odată mahalaua, adică un amalgam de peisaj de țară și oraș.
Deși casele aparțineau meseriașilor și târgoveților și între ele se găseau și multe cârciumi, grădinile lor foloseau la o agricultură domestică, având în ele de la legume la pomi fructiferi și viță-de-vie. Și, desigur, pe aceste străzi se puteau auzi animalele din curți, și nu doar câini și găini, ci și măgari, cai și vaci.
Casa lui Anton Pann este și ea o mică și simplă, modest decorată, cu o curte intimă, diferită prin tipografia din curte. Mai degrabă improvizată și, comparată cu cele ale unor scriitori mult mai bine situați financiar din acea perioadă, ca Ion Heliade Rădulescu sau asociații C.A. Rosetti și Enrich Vinterhalder, mică, l-a ajutat totuși pe compozitor să-și tipărească cele mai importante lucrări. Ocupa parterul și curtea, iar la etajul de sus, care avea două cămăruțe de aproximativ 7 mp fiecare, Anton Pann își rezervase sieși un modest dormitor, mau curând locul unde noaptea compunea muzică și ieșea să cânte la chitară pe balcon.
Era un personaj în tot acest peisaj de târg, date fiindu-i talentele și munca, atât de diferite de restul preocupărilor celorlalți. Vorbea în versuri, cânta la strană – la Biserica Lucaci și în multe altele – sau la petreceri, colinda străzile, se împrietenea cu petrecăreții din cârciumile mahalalei și cânta împreună cu cei care chefuiau. Se făcuse remarcat și ca un om prietenos, volubil, inteligent și cu o energie cu totul specială.
Pe lângă faptul că locuința lui casa nu se deosebea prin ceva decorații ori printr-un anume stil arhitectural, felul de a trăi al lui Anton Pann – cu gândul mereu la versuri, la scrieri, la tipar sau la muzică – și puținul interes și puținele resurse investite în confortul lui personal au făcut ca nici obiecte personale, nici prea multe urme materiale să supraviețuiască. Ne-a lăsat în schimb o limbă vie și bogată, articulată într-un fel poetic și aparte în mii de versuri și de scrieri și multe compoziții muzicale.
Casa a fost reconstruită de-a lungul vremii și o vreme a funcționat ca sediu al unei instituții. A intrat în posesia Muzeului Național al Literaturii Române în 2018 și a fost transformat în Casă memorială Anton Pann.
(Sursa: e-zeppelin.ro. Text: Constantin Goagea)