Casa Capșa a fost, indubitabil, unul dintre cele mai importante puncte focale în peisajul cultural, artistic, literar, gazetăresc, politic și monden al capitalei, de la finele veacului al XIX-lea și de-a lungul secolului de-al XX-lea.

Locul a rămas întipărit în memoria urbană ca o cronică vie a tumultului bucureștean, relevanța sa fiind rezumată în câteva cuvinte de Gheorghe Crutzescu, în cartea „Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi”: „a fost mai mult decât un hotel, o cofetărie sau o cafenea — a fost, într-un fel, buricul ţării şi cronica ei vie”.  S-a scris, desigur, mult despre Casa Capșa; halimaua acestui loc a fost depănată în mii de feluri de cei care i-au trecut pragul. Un univers întreg părea a fi cuprins în clădirea de la intersecția Căii Victoriei cu strada Edgar Quinet, Casa Capșa devenind ea însăși o entitate a cărei aură se răspândea mult dincolo de zidurile sale.

Istoria locului pe care a fost ridicată clădirea cumpărată în 1868 de frații Capșa pentru a-și extinde afacerea a început cu mult timp înainte să devină consacrată drept Casa Capșa. La finalul secolului al XVIII-lea aici se găseau casele și curtea boierului Radu Slătineanu, o parte din proprietăți fiind cumpărate sau închiriate în 1830 de Eronimo Momolu. În clădirea principală situată pe Podul Mogoșoaiei (ulterior Calea Victoriei), italianul a deschis un birt cu mâncăruri italiano-orientale iar în 1836 a inaugurat una dintre cele mai cunoscute săli de bal denumite „Slătineanu” sau „Momolo”. Sala Momolo a devenit faimoasă nu doar pentru petrecerile strălucitoare și desfătătoarele baluri mascate ale aristocrației bucureștene, ci și datorită faptului că a găzduit evenimente culturale extraordinare: în 1839,  la Sala Momolu-Slătineanu a concertat o selectă orchestră organizată şi condusă de către compozitorul şi dirijorul Ludovic Wiest iar pe 22 decembrie 1846, aici a cântat pianistul şi compozitorul Franz Liszt. Pe harta culturală bucureșteană, casa Slătineanu-Momolu-Capșa a fost, deci, încă din veacul al XIX-lea, un însemnat reper care și-a amplificat valoarea în următorul secol, obținând nenumărate superlative din momentul suprapunerii dintre statutul deja consolidat al locului și reputația crescândă a firmei Capșa.

Când frații Capșa au decis să se extindă cu un nou spațiu la intersecția dintre Podul Mogoșoaiei și strada Edgar Quinet, lanțul lor de cofetării era deja binecunoscut iar amplasamentul fostei case Slătineanu s-a arătat a fi ideal pentru a coagula intelectualitatea bucureșteană și clientela din rândul bogatei aristocrații a vremii. Pentru a răspunde noilor cerințe, funcțiuni și pentru a reflecta amploarea în ascensiune a firmei, clădirea a fost extinsă treptatși supusă mai multor intervenții. Primele lucrări de modernizare au fost demarate în 1873, când s-au construit laboratoarele cofetăriei spre curtea interioară după planurile arhitectului Jules Enderle. Clădirii i s-au adăugat mai apoi încă un nivel, un amplu antreu și o scară ce ducea spre apartamentele de la etaj — nucleul a ceea ce avea să fie Hotelul Capșa. Cupola adăugată la începutul secolului al XX-lea a schimbat radical imaginea edificiului care a devenit astfel emblematică, fiind utilizată în numeroase ilustrații ale vremii menite să reprezinte locuri remarcabile ale Bucureștiului.