Casa din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12 a însemnat, începând din 1930, “acasă” pentru Theodor, Ana, Valentin şi Dinu Lipatti. “Prin 1930 ne-am mutat din nou, de data aceasta în locuinţa mare a tatălui meu din Bulevardul Lascăr Catargiu 12. Bunicul i-o cumpărase tatei pe la 1900. Era o clădire cam ciudată, care există şi astăzi, fiind cunoscută drept Casa Lipatti. O casă de un rococo bastard, elegantă şi totodată disproporţionată, care parcă stă în genunchi. Seamănă cu un om cu torsul mare şi cu picioare scurte, fiind lipsită de acele nobile proporţii, care se mai pot întâlni în Bucureşti la unele case vechi”, scria Valentin Lipatti în memoriile sale.
Arhitectele Mihaela Criticos şi Ana Maria Zahariade sunt de părere (într-un articol apărut în februarie 2007 în Dilema Veche) că “estetica Art Nouveau, cu inconfundabilul ei “air de Paris”, imprimă arhitecturii româneşti o tentă hedonistă şi vag decadentă” – şi înscriu şi casa Dinu Lipatti din Bd. Catargiu în această categorie. Iar Valentin Lipatti precizează: “Casa fusese construită de Petre Antonescu, pe atunci june arhitect descins de la Paris.” Aşa se explică şi faptul că arhitectura acestui imobil conţine prea puţine elemente din stilul neoromânesc, pentru care Petre Antonescu va ajunge mai târziu să fie renumit.
Ana Lipatti descrie sumar locuinţa: „Casa noastră din Bucureşti era totdeauna scăldată în lumină iar odaia lui Dinu era exact lângă a mea, cea a soţului meu mai departe, pentru că el întârzia noaptea cântând la vioară„. Salonul avea o mică estradă, unde era amplasat pianul, la care adolescentul Dinu Lipatti repeta, compunea sau dădea concerte, pentru că genialul muzician obişnuia să organizeze „concerte de cameră” în casa din Bulevardul Lascăr Catargiu, unde în afara familiei erau invitaţi şi apropiaţi. Serile muzicale se desfăşurau adesea „la două piane sau piano la patru mâini„, scria Miron Şoarec. Familia Lipatti avea guvernantă, bonă, bucătăreasă şi şofer, casa beneficiind de o mansardă spaţioasă ce găzduia camerele servitorilor. Încăperile cu funcţii domestice sunt situate de-a lungul unui coridor lung care conduce spre intrarea secundară dinspre Strada Visarion. Astăzi, din „grădina plină de flori şi de miresme de altădată” nu a mai rămas nimic. „Din spatele casei a dispărut şi grădina plină de crini roşii a doamnei Codrea, loc pe care s-a înălţat, înainte de război, imobilul cu mai mai multe etaje al generalului Rădulescu”, scria fratele pianistului.
Este mai puţin cunoscut faptul că în 29 iulie 1933, Theodor Lipatti cerea autorizaţia de a construi o clădire cu 14 etaje pe proprietatea sa din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Însă din cauză că nu respecta regulamentul din punct de vedere al înălţimii construcţiei, proiectul a fost respins şi refăcut de trei ori, ceea ce l-a determinat în cele din urmă pe tatăl lui Lipatti să renunţe la idee, și astfel s-a păstrat vechea casă a familiei Lipatti.
Casa Lipatti a avut o istorie foarte complicată, mai ales începând din 1949, anul în care a intrat în vigoare legea naţionalizării caselor.
În prezent casa Lipatti aparţine în mare parte omului de afaceri Marian Gostin, care a cumpărat-o de la Dumitru Graur, fiul academicianului Alexandru Graur și a fost închiriată de Primăria Municipiului București, pentru a deveni sediul Casei Artelor “Dinu Lipatti”.
Irina Vasilescu