George Breazul s-a născut în 14 septembrie 1887, la Amătăștii de Jos în jud. Dolj. În 1899 începe studiile muzicale, la Seminarul din Râmnicu Vâlcea și la Seminarul Central din București. Din 1908 este student al Conservatorului din București (actualmente Universitatea Națională de Muzică din București), unde profesori i-au fost Dumitru Georgescu-Kiriac, Ion Nonna Otescu și Alfonso Castaldi. A fost profesor la institute particulare din București în perioada 1914-1916, devenine maestru de muzică în 1919 și, din 1920, profesor la Liceul Militar Mănăstirea Dealu din Târgoviște. În intervalul 1920-1925, alături de Maximilian Costin a condus revista Muzica din Timișoara.Între 1922 și 1924 se specializează la Universitatea din Berlin și în Laboratorul La Charité. Își continuă activitatea pedagogică la Liceul Militar din Târgoviște, din 1925 fiind profesor de educație muzicală și ritmică la Oficiul Național de Educație Fizică din București, urmând postul de profesor de muzică vocală la Seminarul Central din București în anul următor, când devine și profesor provizoriu de teorie și solfegiu la Conservatorul din București, ulterior fiind profesor de enciclopedie și pedagogia muzicii între 1927-1938 și 1945-1946, dar și profesor de teorie și solfegiu între anii 1939-1945 și 1946 -1953, fiind ulterior și profesor de istoria muzicii între 1953 și 1961 în cadrul aceleiași instituții de învățământ. A fost profesor onorific de estetică, acustică, pedagogie, psihologie și practică muzicală la Academia de Muzică Religioasă din București între 1928 și 1936, fiind și inspector general al Învățământului muzical secundar din România în intervalul 1932-1939. A pus bazele Arhivei Fonogramice a Ministerului Instrucției, Cultelor și Artelor în intervalul 1927-1941. A fost fondator al colecției de muzicologie Melos în intervalul 1939-1941. A publicat cronici, studii și articole, a fost dirijor de cor și de orchestră, a fost membru al Societății Academice Române din Berlin, fiind, de asemenea, proprietarul celei mai mari biblioteci muzicale din țară. A fost laureat cu Premiul Academiei Române în 1931, 1933 și 1937, Ordinul Muncii (clasa a II-a) în 1955 și, în același an, Premiul de Stat (clasa I). S-a stins din viață în 3 august 1961 la București.

Petre Fugaciu