Casa George Breazul

Str. Lămâiței nr. 32, sector 4, București

În curgerea lină a fondului construit pe strada Lămâiței, clădirile s-au așezat în loc în armonie cu declivitatea naturală terenului ce coboară ușor din unul dintre cele mai înalte puncte al Bucureștiului – culmea dealului Filaret. Se mai citesc și astăzi urmele vechilor coline bucureștene care făceau ca peisajul din zona Filaret să se distingă la nivelul întregului oraș prin formele sale. O parte din casele de pe strada Lămâiței face parte din zona construită protejată Gramont, care corespunde în mare parcelării istorice omonime, fiind totodată alăturată unei alte lotizări istorice importante – parcelarea Suter. Vechile terenuri cu locuri virane, mlaștini și vii, aparținând Vicontelui Louis Antoine de Grammont în secolul al XIX-lea, au fost sistematizate, împărțite și populate începând cu 1870, o parte dintre ele intrând în posesie arhitectului Adolf Suter care s-a implicat în aceste operațiuni de reamenajare urbanistică și utilitară a zonei. De atunci și până în perioada interbelică, forma construită a acestui areal a fost definită treptat*. În toată această configurație complexă, strada Lămâiței este un fragment aparte, fiindcă reprezintă linia continuă unde se intersectează cele două parcelări menționate anterior, fiecare cu caracteristici proprii care iradiază unele spre celelalte. Clădirea de la numărul 32 pare că reprezintă o materializare a acestei treceri între cele două lumi, de la vilele cu spații generoase de pe aleea Suter și casele din zona Gramont mai reținute în manifestări, însă nu lipsite de valori. Acest edificiu, fosta locuință a lui George Breazul, a fost probabil ridicată cândva la întretăierea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea. Are o compoziție simplă, cu un colț al casei marcat printr-un volum ce se ridică puțin și le privește pe celelalte de mai sus, adăpostind la interior poate spațiul principal al casei, salonul. Alcătuirea fațadelor este particularizată prin jocul formelor date golurilor de fereastră, când rectangulare, când arcuite și de câteva detalii decorative discrete, concentrate tot în jurul ferestrelor (desenele cu motive florale de pe ancadramente și „ciucurii” realizați din tencuială, care „curg” de sub pervaz). În exprimările moderate ale acestei clădiri se pot găsi numeroase valori care merită aduse la lumină.

 

*numeroase intervenții contemporane neconforme au schimbat parțial aspectul zonei și al unor clădiri istorice.