Calea Griviței este o stradă cât un univers*. De-a lungul timpului, în desfășurarea sa s-au adunat forme urbane, clădiri, personaje, povești care împreună au format o pleiadă impresionantă de elemente, multiplicându-i și amplificându-i valorile. Între imagini idealizate și realiste, această stradă a avut și are o însemnătate fundamentală pentru București. Statutul de axă structurantă pentru oraș a fost atestat de secole, de când Calea Griviței, denumită inițial Calea Tîrgoviștei, făcea legătura între cele două capitale pe care le-a avut cândva Țara Românească: București și Târgoviște. Apariția porții feroviare a orașului — Gara de Nord (inaugurată la 13 septembrie 1872) a sporit importanța străzii, a întărit caracterul comercial, a dezvoltat varietatea funcțiunilor cuprinse pe acest parcurs și a întețit considerabil fluxul de oameni în acest areal. Pe Calea Griviței s-a declanșat astfel o pulsație intensă, cu un ritm specific. Hoteluri, cafenele, restaurante, cinematografe, librării, ateliere de artiști, toate aveau (în prima jumătate a secolului trecut) o coloratură ce făcea ca în memoria urbană acest fragment, cu luminile și umbrele sale, să fie deseori asemănat zonei Montmartre.

În tot acest cadru, Hotelul Grivița, construit în 1905 și denumit inițial Bratu, a fost un loc aparte, cu o formă arhitecturală specifică perioadei edificării. Situat la intersecția dintre Calea Griviței și strada Gheorghe Polizu, imobilul de colț a primit fațade croite după moda arhitecturii franceze care a pătruns în capitală la finalul secolului al XIX-lea și care și-a exercitat influența până în perioada interbelică. Limbajul clasic se exprima la nivel compozițional, prin subîmpărțirea în registre orizontale clar definite cu tratare decorativă specifică: soclul cu tencuială ce imita un finisaj de piatră pentru a oferi senzația de masivitate; nivelul median care se distinge prin golurile ample, prin ancadramentele triunghiulare și arcuite din jurul ferestrelor; cel de-al treilea registru unde ancadramentele puternic ornamentate prind forme rectangulare; ultimul nivel al mansardei care își aduce lumină la interior prin seria de lucarne. Astăzi, existența acestei clădiri în peisajul actual al zonei este esențială, fiind unul dintre foarte puținele edificii rămase în picioare după demolările masive care au schimbat aproape integral înfățișarea acestui tronson al Căii Griviței cuprins între strada Buzești și Piața Gării de Nord.

Dincolo de arhitectură, acest loc este grăitor și datorită prezențelor care au marcat viața acestei clădiri în veacul trecut. Soprana Hariclea Darclée și-a petrecut aici ultimii ani din existență. Unul din apartamentele Hotelului Bratu i-a servit lui George Enescu drept locuință „pasageră” închiriată cu luna, una dintre cele trei camere ale apartamentului conținând un pian.

Pe harta mentală a caselor de muzicieni din București, Hotel Grivița reprezintă un reper fundamental deosebit și datorită faptului că introduce subiectul unei domiciliu temporar, unde indiferent de statutul de provizorat al locuirii care își aștepta și căuta poate o stabilitate în altă parte, muzica încerca să însoțească locuitorul trecător în camera sa de hotel, oferind instrumentul ca refugiu statornic.

* Hanna Derer, Definirea regimului tehnic al construcțiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecție a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti, p. 309.