Privind de la Biserica Sfântul Spiridon Vechi în lungul străzii Vânători, vedem două orașe paralele: pe de o parte stă Bucureștiul conturat până în perioada interbelică, cu front compus din rămășițe ale vechiului Cartier Uranus și de cealaltă parte Bucureștiul peste care a căzut cortina grea de blocuri în perioada comunistă, asociată vidurilor lăsate în urma demolărilor (continuate și după anii ’90). La capăt de perspectivă apare imobilul interbelic ce marchează intersecția cu strada Sfinții Apostoli, reperat înainte ca „blocul cu tutungerie la parter”.

Semicilindrul implantat la colț, un accent vertical desfășurat pe șapte niveluri este subtil extins cu o prismă alipită spre strada Vânători care direcționează privirea, păstrând în același timp aparența unei siluete suple. Din corpul principal pornesc două aripi stânga-dreapta ieșite ușor în consolă care nu ating din prima înălțimea maximă stabilită, ci se retrag succesiv cu etajele superioare. Juxtapunerea dintre fragmentul de cilindru al imobilului și turlele bisericii creează o tensiune în care obiectele nu se anulează reciproc, un merit al sistematizării interbelice care se observă chiar și în forma actuală destructurată a zonei. Este, însă, nevoie un exercițiu mental, mnemonic intens pentru a putea reconstrui imaginea cartierului și prezența acestui imobil în context, pentru a vedea dincolo de intervențiile brutale care au implantat organisme străine nocive sau au lăsat răni adânci deschise în forma și memoria orașului. Aici, golurile au o prezență extrem de puternică iar clădirile rămase în picioare plutesc de multe ori izolat, deprivate de materia construită care le era odată alipită sau învecinată, dând astfel măsura realității actuale și celei dispărute.

Unul din puținele lucruri care mai amintesc de ceea ce a fost este plăcuța memorială dedicată lui Iosif Sava, locatar al imobilului descris anterior.

Andreea Mihaela Chircă