Casa Mihail Andricu

Str. Ienăchiță Văcărescu nr. 19, sector 4, București

O parte din fondul construit ce ocupă străzile Principatele Unite și Ienăchiță Văcărescu făcea parte în secolul al XIX-lea din vechea mahala Flămânda, coagulată în jurul bisericii omonime. Pe la 1846, lângă acest areal, între podul Șerban Vodă și actuala strada Ienăchiță Văcărescu se afla un întins loc viran cunoscut drept Maidanul Dulapului, un loc de distracție unde mahalagiii din împrejurimi se dădeau în scrânciob sau „dulap” (un fel de leagăn de lemn rotativ).

În acest cadru urban dinamic, arhitectura se manifesta cu moderație, cu gesturi reținute în desfășurare, stabilind un ritm al vieții domol, așezat, fără excese. Această măsură nu însemna, însă, o cantitate moderată de calități, ba dimpotrivă: regăsim și azi la multe dintre casele din această zonă o bogăție ornamentală exprimată subtil pe fațadele clădirilor, compoziții deosebite ale volumelor și varietate echilibrată de stiluri. Casa familiei Andricu, în care a copilărit compozitorul Mihail Andricu, se înscria în aceste linii arhitecturale discrete ale zonei, remarcându-se totodată printr-o serie de elemente deosebite.

Marcând intersecția dintre străzile Principatele Unite și Ienăchiță Văcărescu, clădirea a luat forma parcelei de colț, fiind ridicată între 1892-1893 pe locul unei case construite probabil între 1856-1867** și demolate în timpul sistematizărilor din zonă. Grădina generoasă a vechii clădiri se întindea chiar până la Maidanul Dulapului (care începea din locul unde astăzi se află blocul interbelic din strada Ienăchiță Văcărescu nr. 45). George Andricu (tatăl lui Mihail Andricu) a cumpărat proprietatea de la nr. 17 (astăzi nr. 19), precum și pe cea de la fostul nr. 15, ceea ce i-a permis o extindere pe teren mai generoasă și mai densă a edificiului construit la finele veacului al XIX-lea, compensând astfel dezvoltarea retrânsă doar pe parter. Stilul adoptat pentru casa familiei Andricu reflecta gustul vremii pentru elemente decorative inspirate din arhitectura franceză, puse împreună într-o compoziție eclectică. În repertoriul ornamental se putea observa frontonul spectaculos cu coloane ce încadrau intrarea principală dinspre curte, ancadramentele din jurul ferestrelor, pilaștrii aplatizați care subîmpărțeau și ordonau fațada, cornișa marcată puternic și multe alte detalii discrete***.

 

*Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, Ediția a IV-a revizuită, Ed. Humanitas, București, p. 256.

**https://memorieurbana.wordpress.com/tag/mihail-andricu/

*** Forma actuală a clădirii este modificată radical față de cea inițială.