Una dintre multiplele fațete ale locuirii bucureștene din prima jumătate a sec. al XX-lea s-a arătat prin vilele amplasate în așa-numitele „parcuri rezidențiale”, cartiere unde gesturile arhitecturale largi găseau teren de desfășurare. Aici, obiectul construit izolat se putea scufunda într-o mare de vegetație care să inunde lotul generos, conferind zonei unei aspect pitoresc și totodată ancorat în modernitate. Dincolo de curțile private, spațiul public era modelat după principii de compoziție urbană și peisageră în scuaruri, grădini și parcuri – nuclee verzi, esențiale pentru viața domestică și socială a cartierului devenit o enclavă privilegiată.

Parcelarea Dorobanți 1 ( Zona Protejată nr. 54) reprezintă o astfel de insulă urbană, prinsă între două mari bulevarde, Calea Dorobanți și Lt. Aviator Radu Beller. Trama stradală bine controlată, cele două parcuri George Călinescu și ​​Parcul Cpt. Av. Mărășoiu Gheorghe, parcelarea și dispunerea caselor pe sit, retragerile uniforme ale construcțiilor de la stradă, menținerea unor limite de înălțime – toate demonstrează nivelul ridicat al calității cartierului rezidențial, vizibil de la scară macro la micro. În ceea ce privește arhitectura, casele ridicate în perioada interbelică au ales preponderent exprimările moderniste și cele neoromânești, respectând ambianța generală și coerența întregii zone.

Dacă ne oprim la imobilul de pe strada Locotenent Aviator Iuliu Tetrat, nr. 15 în care a locuit Nicolae Licareț, regăsim opțiunea pentru elemente de limbaj neoromânesc: intrarea cu arcadă sprijinită într-o coloană, profilurile decorative, foișorul din lemn, ancadramentele ferestrelor, toate concentrate pe fațada principală. Aici, locuirea tihnită nu se rezumă doar la spațiul privat generos, ci se bucură din plin de privilegiul oferit de context.