Palatul Radiodifuziunii

Palatul Radiodifuziunii. Studioul de concerte Mihail Jora

Contemporană cu Sala Palatului, cu anexele de la Opera Națională și cu Circul de Stat, clădirea Radiodifuziunii este una dintre lucrările de anvergură care în anii 1950 și începutul anilor 1960 erau menite să exprime preocuparea pentru cultură și să cimenteze, în forme impunătoare, sedii ale instituțiilor de prestigiu reprezentative pentru capitală. În acel context, gesturile arhitecturale nu puteau fi altfel decât monumentale pentru a formula noua ordine, deși se puteau remarca linii continuatoare ale curentului modernist („tutelat” de această dată). În cazul clădirii Radiodifuziunii, se pot citi în limbajul arhitectural ales, pe lângă conținutul socialist și unele expresii moderniste, și consistente referiri la elemente ale raționalismului italian. Cu toate influențele și impunerile exterioare, edificiul nu s-a arătat însă doar ca o suprafață de mediere între toate acestea, ci a reușit să își articuleze în termeni proprii o identitate puternică. Concepţia a aparținut arhitecţilor Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia şi Jean Beral iar procesul de proiectare și construcție a fost demarat în anul 1949, ansamblul de clădiri fiind definitivat în 1961. Inserat în mijlocul unui țesut urban istoric cu un caracter foarte clar definit, în nucleul unui fond construit dens care nu permitea deschiderea unor perspective extrem de ample asupra noului mega-obiect arhitectural (decât prin sacrificarea contextului preexistent), palatul Radiodifuziunii a reușit să fie impozant fără a fi perceput ca agresiv (trebuie menționat, însă, ca s-a renunțat o parte din soluțiile propuse care implicau demolarea masivă a fondului construit înconjurător). Monumentalitatea spartă în mai multe volume care se ridică treptat, ca într-un crescendo bine dozat; aripile laterale casetonate pe întreaga înălțime de 7 niveluri;  liniile verticale de compoziție accentuate prin pilaștrii colosali de la corpul foaierului și porticului de intrare; extrudarea volumului sălii de concert din planul general orizontal și casetele oarbe alonjate în plan vertical — sunt doar câteva elemente de limbaj arhitectural ce merită subliniate.

Complexitatea acestui ansamblu de clădiri este impresionantă, cu nenumărate linii de forță și subtilități ce trebuie descoperite pe îndelete.