Pornind agale de la Foișorul de Foc înspre Calea Moșilor, pe strada Traian, ne oprim în fața unui bloc de locuințe a cărui prezență în contextul zonei ia prin surprindere trecătorul. Inserat într-un țesut istoric cu case specifice Bucureștiului de la finalul veacului al XIX-lea (dezvoltate mult în adâncimea lotului și reduse în înălțime), cu clădiri de la începutul secolului al XX-lea și cu imobile moderniste din perioada interbelică, edificiul de la numărul 222 al străzii Traian se diferențiază de fondul construit anterior printr-o serie de aspecte. Construit probabil la sfârșitul anilor ’40 sau în anii ’50, acesta se prezintă străzii cu o ținută sobră, de monobloc solid și monumental, specifică arhitecturii socialiste care la acea vreme, pe lângă recursul la limbajul clasic interpretat și simplificat, încă mai făcea apel la linii moderniste. Soclul ca registru puternic, cu o textură care să dea senzația de masivitate; intrări înalte, încheiate cu arce la partea superioară și cheie de boltă ornamentate; cornișa intermediară care prin conturul ondulat al olanelor diminuează rigiditatea celorlalte linii de compoziție; ancadramentele care cuprind patru etaje într-o singură ramă simplă, arcuită la ultimul nivel — acestea sunt doar câteva din elementele definitorii pentru arhitectura clădirii. La imaginea de ansamblu sunt adăugate câteva detalii ce denotă o atenție specială acordată manifestărilor domestice și aparent neimportante ale locuirii, precum locuri de stat sau micul obiect de feronerie plasat chiar la intrare, care funcționa ca ștergător pentru tălpile pantofilor.