Muzicologul și profesorul Victor Giuleanu s-a născut pe 11 noiembrie 1914 în comuna Stroești, jud. Vâlcea. A frecventat între 1927-35 Seminarul teologic din Râmnicu Vâlcea, iar după absolvire s-a înscris la Academia de Muzică și Artă Dramatică din capitală (actuala Universitate Națională de Muzică), unde a studiat la secția pedagogică între 1935-41. A fost mobilizat după terminarea Conservatorului ca ofițer de rezervă și a luptat în războiul din Est și din Vest în perioada 1941-1945. A studiat de asemenea la Facultatea de Drept din București, obținând licența în 1956. Victor Giuleanu a primit titlul de doctor în muzicologie în 1976, după stagiul urmat la Conservatorul din Cluj sub coordonarea lui Sigismund Toduță. A predat Teoria muzicii și solfegiu la Conservatorul bucureștean, devenind rector al instituției în perioada 1962-73.

Victor Giuleanu a activat intens şi pe plan internaţional ca director ales în Consiliul de conducere al Societăţii Internaţionale de Educaţie Muzicală de pe lângă UNESCO, susţinând conferinţe şi comunicări ştiinţifice de specialitate în numeroase centre culturale ale lumii și a fost membru în juriile unor importante concursuri internaționale. Din 1991 a fost numit conducător științific pentru acordarea doctoratelor – specializarea Muzicologie. Tot în 1991 a înfiinţat facultatea de muzică a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. Victor Giuleanu s-a stins din viață pe 23 decembrie 2006.

Printre importantele sale contribuții teoretice se numără volumele Ritmul muzical. Teoria ritmului (1968), Ritmul muzical. Evoluția ritmului de la începuturi până la J. S. Bach (1969), Principii fundamentale în teoria muzicii (1975), Melodica bizantină (1981), Tratat de teoria muzicii (1986), Ritmul în creația muzicală clasică (1990). Fiecare dintre acestea reprezintă contribuţii fundamentale în domeniile muzicale pe care le-a abordat cu pasiune: teoria muzicii, ritmul muzical şi bizantinologia. Parcurgerea lor, dar şi a manualelor, cursurilor şi materialelor didactice semnate de Victor Giuleanu va convinge cititorul specializat, elevul sau amatorul de muzică de folosul incontestabil al conţinutului lor, alături de stilul aparte, în egală măsură ştiinţific şi accesibil, al scrierilor. Chiar dacă în anii în care au apărut, libertatea de exprimare era cenzurată, Victor Giuleanu a reuşit să exprime – atât cât a fost posibil – puncte de vedere pertinente, idei teoretice la care ne putem raporta cu încredere și în prezent. Victor Giuleanu poate fi considerat autorul căruia îi datorăm deschiderea drumului spre scrierile moderne despre muzică în România.

Andreea Kiseleff