Din gravuri ne priveşte atent, cu ochi scrutători, o mustaţă după moda vremii şi nelipsitul potcap. „Finul Pepelei, cel isteţ ca un proveb”, după cum îl desemna afectuos Mihai Eminescu în Epigonii, s-a născut cândva între 1789 şi 1798 (dată disputată) la Sliven, în Bulgaria, într-o familie cu presupuse origini aromâne. Antonie Pantoleon – Petroveanu pe numele originar, părăsește locurile natale după moartea tatălui, stabilindu-se în 1806 împreună cu mama şi cei doi fraţi la Chişinău. Aici începe cariera sa de cântǎreţ bisericesc, în Corul Catedralei. În 1812 îl regăsim la Bucureşti, unde devine paracliser la Biserica Olari şi cântăreţ la lăcaşul „Cu Sfinţi” de pe Calea Moşilor. În paralel urmează cursurile şcolii de cântăreți bisericești a Mitropoliei, unde studiazǎ cu Dionisie Fotino iar între 1816-1818 este elev la Școala Nicolae Șelari, loc unde care are ocazia să aprofundeze notația bizantinǎ promovatǎ de Petre Efesiul şi stabilitǎ la Constantinopol în 1814. După câţiva ani de periplu în calitate de cântăreţ în diferite biserici şi mânăstiri din ţară, revine la Bucureşti, unde devine profesor de psaltichie la Şcoala de cântăreţi bisericeşti (între 1828 şi 1832) şi ulterior la Seminarul central, din 1842.

Profesor de muzică, poet, traducător, compozitor, Anton Pann s-a concentrat pe tot parcursul vieţii pe adunarea, notarea, prelucrarea şi editarea cântecelor fără acompaniament, melodiilor lăutăreşti, cărţilor populare, povestirilor, snoavelor şi proverbelor, fabulelor, un univers care l-a inspirat şi i-a susţinut creativitatea în permanenţă. Interesul său a vizat în special folclorul urban bucureştean, în această privinţă, culegerile sale reprezentând o reflectare preţioasă a epocii. În timp, această muncă de colecţionar îşi va demonstra roadele în lucrări originale, desprinse din seva surselor tradiţionale bogat ornamentate, modale şi foarte variate din punct de vedere ritmic. Devenit proprietarul unei tipografii în 1843, Anton Pann îşi intensifică activitatea de tipărire a cărţilor bisericeşti şi laice dar şi a propriilor compoziţii, iniţial ecleziastice. În timpul Revoluției din 1848, refugiat la Râmnicu Vâlcea, se presupune că a compus imnul Deșteaptă-te, Române!, care are la bazǎ versurile lui Andrei Mureșianu. Piesa prezintă mari asemǎnǎri cu o altǎ lucrare a sa, Din sânul maicii mele, o romanțǎ publicatǎ în august 1832 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Tot în 1848, reîntors la Bucureşti, cumpără o casă aproape de Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, singura în care va locui fără chirie. În 2 noiembrie 1854 contractează un tifos puternic care îi va fi fatal. Anton Pann este înmormântat în apropierea casei sale, la Biserica Sfântul Stelian.

Printre cele mai cunoscute culegeri ale sale se numără Versuri musiceşti (1822),  Poezii deosebite sau cântece de lume (1831) şi Spitalul amorului sau Cântătorul dorului… (1850 – 1852). Dintre creaţiile originale semnate de Anton Pann menţionăm Irmologhiu sau Catavasier (1846), Heruvico – Chinonicar (1846 – 1857) şi Epitaful sau slujba înmormântării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (1853). În perimetrul pedagogic a scris, printre altele, Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau gramatica melodică (1845) şi Mică gramatică musicală teoretică şi practică (1854).

Ioana Marghita