Constantin C. Nottara

Compozitorul, violonistul, profesorul, dirijorul și criticul muzical Constantin C. Nottara (1890 – 1951) a fost una dintre personalitățile culturale importante ale Bucureștiului din prima jumătate a secolului 20. Născut în capitală, ca fiu al marelui actor Constantin I. Nottara și al cântăreței și pianistei Elena Nottara, Constantin C. Nottara a fost îndreptat către muzica de mama sa, fostă elevă a lui George Ștephănescu. A început studiul viorii cu Nicolae Cerchez, devenind apoi elev al Conservatorului de Muzică și Declamațiune, unde i-a avut profesori pe Robert Klenck (vioară), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) și Alfonso Castaldi (armonie, compoziție, dirijat). A continuat la Paris cursurile de vioară cu George Enescu și Henri Berthelier, urmând și ore de compoziție la Conservatorul din capitala Franței, iar din 1909 frecventează Akademie der Künste din Berlin, la clasa de vioară a lui Karl Klinger.

Revenit în țară, Constantin C. Nottara a avut o activitate intensă, numărându-se printre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români și devenind fondatorul Cvartetului de coarde ce i-a purtat numele și al Orchestrei Municipiului București. Susține concerte, ca violinist-concertist, dar și ca dirijor sau partener de muzică de cameră (colaborând și cu George Enescu, alături de care interpretează în primă audiție compoziția celui din urmă – Cvartetul de coarde op.22 nr.1). Activează și în calitate de critic muzical, publicând articole în revistele românești, dar și în prestigiosul Zeitschrift für Musik din Leipzig.

Timp de aproape trei decenii, Constantin C. Nottara a fost profesor la Conservatorul din București, unde a predat vioară, muzică de cameră și orchestră.

În compozițiile sale, a îmbinat diferite orientări, fiind sensibil la sonoritatea folclorului, fie el românesc, rus, ceh, francez sau portughez. Constantin C. Nottara a abordat majoritatea genurilor muzicale, melodicitatea sa revârsându-se în în lucrări camerale, concertante (printre care și Poemul pentru vioară și orchestră, distins cu Premiul de compoziție „George Enescu” în anul 1931), opere, muzică pentru balet. Cea mai valoroasă creație a sa destinată teatrului este considerată a fi Ovidiu, după piesa lui Vasile Alecsandri, rămasă neterminată.

Dacă tatăl său, celebrul actor Constantin I. Nottara a locuit mult pe strada Regală (astăzi Câmpineanu), în apropierea Teatrului Național (distrus în bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), locuința compozitorului Constantin C. Nottara a devenit, în 1931, superba vilă situată pe bulevardul Dacia nr.105, finalizată cu ajutorul donațiilor primte de la Sindicatul Artiștilor Dramatici și Lirici. Parterul imobilului numit inițial „Căminul Nottara” i-a revenit tatălui, C.I.Nottara, iar la etaj, s-a stabilit familia fiului său muzician. Accesul în apartamentele celor doi se făcea pe uși separate, cu scară de serviciu. Potrivit site-ului No14 Plus Minus, „la demisol Ana Nottara, soția compozitorului, încercase să pună bazele unei biblioteci, pentru studenții Facultăților de Teatru și Muzică. Cele două apartamente, cel al actorului şi cel al compozitorului, sunt dispuse simetric, fiind identice ca organizare spaţială, având, fiecare, o formă de cruce. […] Intrarea amplă, spaţioasă, în fiecare dintre ele, oferea privirii un dormitor (spre stânga), un salon (în faţă) şi un birou (în dreapta).”

În anul 1956, în memoria celor doi mari artişti, la initiţiativa Annei Nottara, soţia lui C.C. Nottara, a fost deschis pentru public Muzeul Memorial „C.I şi C.C. Nottara”, care a funcţionat în imobil până în anul 2016. Actualmente casa este scoasă la vânzare de proprietari.

Monica Isăcescu Lup