Personalitate cu valenţe universale, Dimitrie Cuclin, născut în 23 martie la Galaţi, s-a manifestat cu forţă atât pe teritoriul compoziţiei, pedagogiei, cât şi pe cel al filozofiei sau literaturii. După ce a urmat cursurile Conservatorului de Muzică de la Bucureşti, unde a studiat cu Dumitru Georgescu Kiriac (teorie – solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct şi compoziţie) şi Robert Klenck (vioară), Dimitrie Cuclin a continuat să se perfecţioneze la Conservatorul Naţional de Muzică din Paris în 1907 cu Charles Marie Widor pe plan compoziţional dar şi la Schola Cantorum, unde a avut şansa de a lucra cu Vincent d’Indy. Compozitorul francez va avea o influenţă majoră asupra gândirii sale simfonice. Anii studiilor pariziene marchează şi întâlnirile privilegiate cu George Enescu şi Constantin Brâncuşi, de care îl va lega o prietenie statornică şi de durată. Reîntors în ţară, este începând cu 1918, profesor de istoria muzicii, contrapunct, fugă, forme muzicale, estetică, muzicală, armonie şi contrapunct la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Din 1924, timp de 6 ani este profesor de vioară la City Conservatory of Music şi la Colegiul de Muzică Brooklyn din New York.

Scriu numele lui Dimitrie Cuclin ca şi cum aş scrie numele lui Vasile Pârvan, al lui Constantin Brâncuşi, al lui Nicolae Iorga şi al lui Lucian Blaga, al oricăruia dintre cărturarii şi creatorii în fiinţa cărora geniul nostru s-a afirmat în mod hotărâ şi cu cea mai mare strălucire. (Geo Bogza)

Creaţia sa muzicală este un arbore luxuriant cu ramificaţii în toate genurile, un accent prioritar căzând pe zona simfonică. A scris 20 de simfonii, în care pot fi remarcate marea atenţie acordată travaliului tematic complex şi, mai ales, amploarea şi monumentalitatea construcţiei sonore. De exemplu, Simfonia a X-a numără 616 pagini, în timp ce a XII-a, nu mai puţin de 1235. În 1950, este arestat, după o audiţie la Biblioteca Legaţiei Engleze, cu Missa în si minor de Bach, fiind  trimis la muncă forțată, pe șantierul deschis pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră. Reabilitarea va surveni în 1954-1955, când i se tipăreşte Simfonia a IX-a în do diez minor (pe teme populare româneşti), în urma căreia primeşte Ordinul Muncii clasa I.

Pe plan teoretic, Dimitrie Cuclin a lăsat în urma sa  un apreciat Tratat de estetică muzicală, pentru care a fost distins cu Premiul Academiei în 1933, numeroase studii şi monografii muzicologice, dar şi piese de teatru, eseuri, romane, dialoguri filozofice şi traduceri ale poeziilor lui Mihai Eminescu în limba engleză.

Compozitorii noștri au toți talent, dar geniu are numai Cuclin  – spunea George Enescu despre Dimitrie Cuclin, pentru care muzica era viaţa întregului univers. Se stinge din viaţă în 7 februarie 1978, la 93 de ani, în urma unei complicaţii a bolii cardiace.

Ioana Marghita