George Sbârcea, cunoscut și sub pseudonimul Claude Romano a fost pianist, compozitor, muzicolog, jurnalist, traducător și critic muzical, născut la 23 martie 1914 în municipiul Toplița din județul Harghita. După școala primară din localitatea natală au urmat anii de gimnaziu și liceu la Reghin, iar studiile superioare le face la Cluj-Napoca, unde printre profesorii săi se numără Ana Voileanu-Nicoară, Augustin Bena, Marțian Negrea și George Simonis. În paralel a obținut licența în drept. Devine compozitor secund al Teatrului de Revistă Alhambra din București, unde în 1937 este interpretată pentru prima dată piesa Ionel, Ionelule. A făcut parte din Ministerul Propagandei, mai întâi la Secția Secretariat și apoi la Direcția Presei Străine, având rolul de a menține legătura cu jurnaliștii străini acreditați în România. Vorbitor de maghiară, germană, franceză, italiană, engleză şi suedeză, a fost decorat de Charles de Gaulle cu Legiunea de Onoare în 1938, iar în 1942 a fost distins cu titlul de Comandor al Ordinului Leul Finlandei. În 1947 a fost arestat de autoritățile comuniste și condamnat la 15 ani de închisoare, pe motivul „trădării idealurilor democratice”. În 1956, la insistențele mai multor ambasade de la București, este eliberat. Începând cu 1957 a fost cercetător la Arhiva de Folclor din Cluj-Napoca, până în 1966. De-a lungul anilor a semnat piese de muzică ușoară (Ionel, Ionelule, Anișoara, Fir-ai tu să fii de dragoste), monografii (Povestea vieții lui George Enescu, Viața și cântecele lui Gică Petrescu) și volume despre muzică (Muza veselă, Jazzul, o poveste cu negri, O stradă cu cântec sau povestea musicalului). S-a stins din viață în 27 iulie 2005, la București.