Ion Dacian (născut Ion Pulcă) a fost unul dintre marii tenori români ai secolului trecut, prim- solist şi director al Teatrului de Operetă din Bucureşti. A venit pe lume în 11 octombrie 1911 la Saschiz (judeţul Mureş) şi a studiat la Facultatea de Drept din Cluj Napoca, obţinând şi un doctorat, în anul 1935, cu tema Valoarea socială a presei. În paralel a urmat cursurile Conservatorului din acelaşi oraş, unde a acumulat o bogată cultură muzicală şi nu numai, profesorii săi insuflându-i pasiunea şi pentru alte domenii – literatură, artă, filosofie.
În 1934 a debutat pe scena Operei clujene, iar cinci ani mai târziu s-a mutat la Bucureşti, oraş în care s-a stabilit până la sfârşitul vieţii, având domiciului în superba casă de pe strada Henri Coandă, la numărul nr. 30, o clădire istorică, în care locuieşte fiica sa, balerina şi coregrafa Elena Dacian. O dată cu venirea la Bucureşti, Ion Dacian a fost angajat la Teatrul de Operetă şi Revistă Alhambra, devenind ulterior director al acestei instituţii.
Ion Dacian a ocupat postul de prim-solist al Teatrul de Operetă din Bucureşti după înfiinţarea, în anul 1950, a acestei instituţii pe care a condus-o apoi ca director, între anii 1961 şi 1971. În fruntea Teatrului de Operetă, a organizat turnee de anvergură în ţări precum Italia, Germania, Polonia, Austria, Belgia sau Olanda. Ca solist, Ion Dacian a interpretat peste 50 de roluri de operă şi operetă; de asemenea a regizat reprezentaţii atât la Bucureşti, cât şi în alte oraşe. A semnat regia spectacolului My Fair Lady de Frederick Loewe, cu premiera în 1968, primul musical cântat pe o scenă din România.
În anul 1964, i s-a acordat titlul de Artist al Poporului “pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastic şi cinematografiei”.
Ion Dacian s-a stins din viaţă în 8 decembrie 1981, la Bucureşti, fiind înmormântat în curtea bisericii Sf. Gheorghe din cartierul Andronache.
După anul 1990, Teatrul de Operetă a fost numit “Ion Dacian”, în memoria celui care a contribuit decisiv la afirmarea instituţiei bucureştene.

