Iosif Sava

Clavecinist şi pianist, interpret de muzică de cameră, ilustru muzicolog, scriitor şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune, Iosif Sava (1933-1998) a reuşit să educe generaţii întregi tineri în atmosfera muzicii culte. Cu o voce gravă şi o inconfundabilă rostire a cuvintelor, a realizat emisiuni legendare, precum Invitaţiile Euterpei, Cronica muzicală sau Viaţa muzicală în actualitate (la Radiodifuziunea Română) şi Serata muzicală (la TVR). Iosif Sava s-a născut la Iaşi, fiind descendent al unei vechi familii de muzicieni evrei. Bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, colaborând cu Gavriil Musicescu, iar străbunicul său fusese unul dintre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de Alexandru Ioan Cuza. La rândul său, Iosif Sava a început să cânte la orgă la vârsta de şase ani şi a studiat muzica la instituţii de prestigiu din Iaşi. În 1951 s-a mutat la Bucureşti şi a început să colaborareze cu Radiodifuziunea Română, studiind în paralel la Facultatea de Filosofie. Între anii 1962 şi 1966 a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, iar din anul 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A scris numeroase cărţi, 35 dintre ele pe teme muzicale, şi peste 6000 de articole. Pentru meritele sale deosebite, a primit o serie întreagă de premii şi distincţii, între care Premiul Academiei Române, şase premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi patru premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune.

În semn de preţuire, numele lui Iosif Sava a fost atribuit, postum, piaţetei din apropierea Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, unde a fost amplasat un bust al său. De asemenea, Şcoala de muzică şi arte plastic nr. 1 din Bucureşti a primit numele Iosif Sava, în memoria marelui muzicolog român.

Larisa Clempuș