Mihail Andricu

Compozitor, pianist, profesor și critic muzical, Mihail Andricu s-a născut la București pe 22 decembrie 1894. A studiat la Conservatorul din capitală, avându-l ca profesor de compoziție pe Alfonso Castaldi și a fost de asemenea licențiat în drept. Ca interpret, Mihail Andricu a avut o bogată activitate de pianist acompaniator. În perioada 1926-1948 a fost profesor de muzică de cameră, iar între anii 1948-1959, profesor de compoziție în cadrul Conservatorului din București.

Activitatea lui Mihail Andricu a fost legată și de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, al cărei vicepreședinte a fost între 1946-1956. A fost membru al „Societăţii Franceze de Muzicologie” din Paris, membru al Academiei Române și a primit numeroase premii pentru compoziție (Premiul George Enescu – 1924, Premiul Robert Cremer – 1931, Premiul Anhauch – 1932, Premiul Academiei Române – 1949).

Admirat de studenți pentru deschiderea sa culturală și audițiile de jazz sau muzică nouă (interzise la acea vreme) pe care le oferea în locuința sa, Mihail Andricu a fost persecutat de regimul comunist și exclus în 1959 din Academia Română, din Uniunea Compozitorilor și din Conservator, iar lucrările sale au fost interzise timp de câțiva ani, fiind acuzat, printre altele, de a avea contacte cu diplomați străini.

Mihail Andricu a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai prolifici compozitori români, cu peste 100 de creații în toate genurile muzicale, cele mai cunoscute fiind cele simfonice și camerale. A semnat de asemenea balete, creații vocal-simfonice, concertante, corale, instrumentale. O sursă importantă de inspirație în creația sa a fost folclorul, în special jocurile țărănești sau colindele, pe care prefera să le compună în acest caracter, și nu să le citeze, așa cum a procedat, de exemplu, și George Enescu.

Mihail Andricu s-a stins din viață la București, în 4 martie 1974, la vârsta de 79 de ani.

Andreea Kiseleff