Mihail Andricu s-a născut în data de 22 decembrie 1894, la București. A fost compozitor, pianist, profesor și critic muzical. A început studiile la Conservatorul din București la doar 12 ani, profesori fiindu-i, printre alții, Dumitru Georgescu Kiriac și Alfonso Castaldi. În 1918, a debutat ca pianist la Ateneul Român, iar patru ani mai târziu începe activitatea de critic muzical și muzicolog, semnând de-a lungul anilor studii, cronici, articole și recenzii. În 1919 a obținut licența la Facultatea de Drept din București, însă în perioada interbelică și în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial a studiat la Paris cu muzicieni precum Vincent D’Indy sau Gabriel Fauré. În 1923, Andricu fost distins cu Premiul al II-lea și, un an mai târziu, cu Premiul I la Concursul de compoziție George Enescu.

Începând din 1926 este profesor de muzică de cameră la Conservatorul din București, devenind ulterior și profesor de compoziție, din 1948 până în 1959, în cadrul aceleiași instituții, printre studenții săi numărându-se personalități precum Ștefan Niculescu sau Aurel Stroe, Cornel Trăilescu sau Mircea Istrate. În 1948 a devenit membru corespondent al Academiei Române, un an mai târziu fiind laureat cu Premiul pentru Compoziție al instituției. Tot în 1949 a fost numit vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor. A fost unul dintre promotorii timpurii ai jazzului în România, atât în scris (semnând articole în reviste de specialitate din România și din Franța), cât și prin audiții ce aveau loc la el acasă, discurile de jazz fiindu-i puse la dispoziție, ca și publicațiile de specialitate, mulțumită relațiilor întreținute cu Ambasada Franței la București. În 1954 primește Premiul de Stat. În 7 aprilie 1959 are loc o ședință de demascare în urma căreia Andricu este înlăturat din funcțiile pe care le îndeplinea în cadrul instituțiilor muzicale românești. Un an mai târziu, în 6 mai 1960, își publică autocritica în Contemporanul, obligat de lipsa mijloacelor de trai. În 1962 este reprimit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, iar în 1969 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, clasa I. S-a stins din viață în 4 februarie 1974.