Ascultând relatările celor care i-au fost discipoli se desprinde un portret în tuşe ferme, fără jumătăţi de măsură, iar biografia îi stă mărturie în această privinţă. Mihail Jora, alături de George Enescu şi Constantin Silvestri a fost una dintre cele mai reprezentative personalităţi muzicale româneşti din prima jumătate a secolului XX. De fapt, puţine sunt figurile sonore autohtone despre care se poate spune că au construit scena clasică de la noi aşa cum a făcut-o Mihail Jora, plecând de la o viziune în acelaşi timp solidă, multivalentă şi modernă. Din perspectiva contemporanilor săi, Mihail Jora, născut în 2 august 1891 la Roman, a fost compozitorul şi profesorul strălucit, cu studii la Iaşi, Leipzig (1912 – 1914), unde s-a specializat cu Max Reger, printre alţii şi la Paris (1919 – 1920), oraş în care a frecventat cursurile de compoziţie ale lui Florent Schmidt. Revenit în România, la Bucureşti, a ajutat la clădirea unora dintre instituţiile sale culturale fundamentale, în perioada interbelică: Academia Regală de Muzică (devenită, apoi, Conservatorul „Ciprian Porumbescu” şi cunoscută în prezent drept Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), Radiodifuziunea Română şi Societatea Compozitorilor Români, al cărei membru fondator a fost din 2 noiembrie 1920, alături de nume ca Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin şi Ion Nonna Otescu, până în 1949, când societatea devine Uniunea Compozitorilor din Republica Populară Română. Timpul l-a plasat pe Jora printre clasicii fără vârstă ai muzicii românești, un modern european recunoscut ca atare de critica de specialitate. De altfel, în ultimii ani, o serie de interpreți români afirmați mai ales în străinătate (Cristian Măcelaru, Andrei Ioniță, Angela Gheorghiu, Luiza Borac, Florian Mitrea, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Gabriel Bebeșelea etc) readuc tot mai des în atenție creaţiile lui Mihail Jora.

Numele său rămâne definitiv legat de momentul din 1 noiembrie 1928, când Radio România își începea activitatea ca serviciu public. În vârstă de 39 de ani în acel moment, afirmat deja în calitate de compozitor, pianist, critic muzical, profesor la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București, Mihail Jora este numit, inițial, referent muzical iar apoi, de la 1 ianuarie anul următor – director al programelor muzicale. Deși mandatul său nu a fost deloc unul lung, încheindu-se nedorit de el și cu scântei în 1933, perioada a fost decisivă în conturarea profilului muzical, așa cum i-l știm astăzi, al instituției Radio România. Jora și-a dedicat întreaga capacitate și forță de muncă proiectării emisiunilor muzicale, propunându-și ca acestea să fie atractive, variate și de calitate și devenind ctitor atât al Stagiunii Muzicale Radio cât și al instrumentului principal ce face posibilă această stagiune – și anume Orchestra Simfonică Radio. Şi în acest context, fapt relevant pentru profilul lui Jora: deși muzica românească a fost promovată cu prioritate în programele din stagiunea Radio de până în 1933, propriile opusuri au figurat rar. În plus, nu accepta onorariu pentru lucrările dirijate.

Din 1931 devine şi consilier artistic al Operei Române, iar peste zece ani este numit rector al Conservatorului de Muzică din Bucureşti. În paralel, susţine o bogată activitate de dirijor şi pianist, devine membru al Institutului Max Reger din Bonn (1948), membru al Academiei Române din 1955 iar în 1969 primeşte premiul Herder al Universităţii din Viena. Ca profesor de compoziţie şi contrapunct la conservatorul bucureştean, Jora a îndrumat câteva generaţii de muzicieni, printre care se numără Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Ion Dumitrescu, Octavian Nemescu.

Interesul pentru arta coregrafică îl conduce pe Mihail Jora către conturarea unui balet specific naţional, cu ritmuri extrase dar şi recreate din folclor, cu subiecte locale, coregrafii româneşti, dând naştere între 1928 şi 1966 primelor creaţii autohtone de gen (La piaţă, Demoazela Măriuţa, Curte Vechea, Când strugurii de coc, Întoarcerea din adâncuri şi Hanul Dulcineea). Un alt teritoriu pe care excelează este cel al liedului, Mihail Jora numindu-şi elovent creaţiile drept cântece. Însoţite de versuri de George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Mariana Dumitrescu, cântecele lui Jora realizează o unitate perfectă între muzică şi text, care de multe ori este prezentat apelând la tehnici din folclor, în manieră parlando-rubato sau giusto-silabică. Pe terenul muzicii simfonice, Mihail Jora este partizanul texturilor transparente, aerate, sofisticate, în care aluziile folclorice stilizate au un aport considerabil. La fel de fascinant este şi universul său cameral, în care echilibrul structural se îmbină fericit cu lirismul temperat, armoniile surprinzătoare şi umorul rafinat. În general, pe tot parcursul creaţiei sale, Jora realizează o tranziţie de la stilul romantic târziu de sorginte germană la cel tonal- modal, uneori cu accente atonale. O altă caracteristică a sa este apetenţa pentru citate, aluzii şi parodii stilistice şi, în general, o atitudine ironic-jucăuşă.

Mihail Jora, un clasic al muzicii românești, rămâne unul dintre cei mai influenți compozitori și mentori pe care i-a avut în secolul XX spaţiul cultural românesc dar şi o figură umană cu calităţi morale cu rol de model. Fermitatea, rigurozitatea, fidelitatea convingerilor sale şi rezistenţa la compromisuri  au atras suspiciunea şi riposta autorităţilor comuniste, relaţia sa turbulentă cu acestea fiind deja documentată. Cu apropiaţii era cald şi primitor, după cum reiese din relatarea jurnalistului Mircea Carp, care descrie o seară de Crăciun a anului 1947 la reşedinţa familiei Jora:

Ca de obicei, nu era multă lume prezentă, erau doar familia, prieteni, apropiați și copii. In salon era un brad mare de Crăciun, împodobit cu globuri, peteală, lumânări, îngerași, bomboane, nuci poleite, fructe uscate și parfumate, podoabe alese de Lily cu grijă și cu gust, măiestrite unele chiar de mâna ei. Lumânările erau pe atunci toate adevărate, și așteptau să fie aprinse. Când toți musafirii ne-am strâns în jurul bradului, conu’ Mihai s-a așezat la pian și a dat tonul colindelor în timp ce Lily a aprins primele lumânări. Primul cântec, „O, Tannenbaum”, a fost în limba germană, așa cum se împământenise tradiția adusă de domnitorul Carol I. Apoi, împreuna cu toată lumea am cântat „O, brad frumos”, în limba română. De aici încolo au urmat, acompaniate tot la pian de conu’ Mihai, o colindă după alta, începând cu „O, ce veste minunata!”. A urmat mult așteptatul moment al împărțirii darurilor, mai mărișoare pentru cei mici, mai micuțe pentru cei mari. Dar întotdeauna toate aceste daruri erau alese cu mare grijă de soții Jora, nu pentru a produce exclamații de complezență. Darurile lor produceau sincere reacții de bucurie și mulțumire din partea celor ce le primeau și, ca printr-un miracol, erau exact ceea ce-și dorea fiecare. Se trecea apoi alături, la o masă de Crăciun frumos împodobită, dar nu opulentă. Nu lipseau, între altele, aperitivele de la Potsudek, sarmalele moldovenești și, la urmă, bineînțeles, tortul casei, dichisit de Ileana, bucătareasa crednicioasă și pricepută a casei Jora. Desigur, nu lipsea nici vinul bun (adus special din Moldova), potrivit bucatelor. Primul pahar se închina pentru Majestatea Sa, Regele Mihai. Apoi reveneam în salon, la o cafea, la un coniac sau o vișinată de casă și se începeau primele discuții. Mai întâi, banalități mondene, după care, încetul cu încetul, se aluneca spre situația din țară, pentru că îngrijorarea era tot mai mare, și era provocată de precipitarea evenimentelor.

Mihail Jora a locuit peste patruzeci de ani pe strada Silvestru nr. 16. Și-a dorit, în testamentul său, ca această casă, cu tot cu mobilierul, tablourile, obiectele şi biblioteca familiei, să devină Casa memorială Mihail şi Elena Jora.  Nici după cinci decenii de ani de la moartea sa din 10 mai 1971 dorinţa sa nu a putut fi îndeplinită.

Ioana Marghita