„Casa era pentru el pivotul, ancora vieții” – Mărturie a Ioanei Georgescu Răileanu, fiica artistului
Casa din strada Washington nr. 9 a fost prima casă adevărată a tatii (înainte locuia în apartamente inchiriate), în care a trăit din 1933 și până la moartea sa, în 1964. A fost pentru el pivotul, ancora vieții. Acolo se simțea bine, aștepta cu nerăbdare, după vreun turneu, să fie din nou acasă, cu obiceiurile lui, înconjurat de frumusețea pe care mama o crea în jurul lui.
Casa, așa cum a fost concepută de arhitectul Duiliu Marcu, prieten al familiei, era împărțită în spațiul de socializare de la parter și piesele de la etaj.
Camera lui tata era într-o parte liniștită a casei, de unde nu se auzeau certurile între numeroasele femei care stăteau la noi, după 1947-48, perioada exproprierilor. Bunica, Elena Bușilă, soacra lui, locuia la parter, după ce soțul său Constantin a fost închis și a murit la Aiud, iar casa lor, naționalizată. Mai locuiau la noi și cele două verișoare ale mele, nepoatele lui Constantin Argetoianu, fetele fratelui mamii, a treia lui soție, guvernanta mea, bucătăreasa și femeia de menaj, ”jupâneasa”. Caractere diferite, mici grupuri antagoniste, câteodată tensiuni. Dar tata locuia la etaj, fiind singura persoană din casă care era menajată. În doze mici, în timpul prânzului sau cinei, toate aceste femei, împreună cu obișnuitele casei, care ne vizitau aproape zilnic, îl amuzau, îl relaxau. Când nu mai era cazul, urca la el, în camera de sus, camera care era dormitor, birou și loc de lectură, de ascultat muzică și noutăți la radio. Acolo lucra, studia, învăța noile partituri în timp ce făcea mișcări mecanice – de exemplu ștergea praful cu un pămătuf din pene, adus special din străinatate. Noi trebuia să nu-l deranjam. Zgomotul interzis!
Plăcerile lui tata erau simple și legate de casă. Se relaxa ascultând radioul, noutățile ori emisiunea sa favorită la Radio Monte Carlo, “La famille Duraton” . Citea cărți istorice și asculta muzică. Îi mai plăcea, în serile de vară, când soarele scădea, să îngrijească florile și să ude grădina. Când termina, stătea cu noi pe micul balconaș de la intrare, în scaunele-balansoar albe, din pânză și lemn, așteptând dulceața de cireși amare sau alte mici minuni culinare, acompaniate de paharul de apă rece.
Uitându-mă pe dedicațiile și însemnările din Cartea noastră de aur, inaugurată la sfeștania casei, în 1933, realizez câte personalități din domeniul muzicii, literaturii, teatrului, al artelor în general au trecut prin casa noastră și au avut momente privilegiate la noi. Enescu, Lipatti, Jora, Perlea, aproape toți soliștii cu care tata a avut concerte la Ateneu, ca de exemplu Claudio Arrao, Wilhelm Backhaus, Alexander Brailowski, Grzegorz Fitelberg, Wilhelm Kempff, Cella Delavrancea, Pablo Casals, Alfred Cortot, Jacques Thibaud, apoi Egizio Massini sa, Karl Böhm, scriitori – cei doi Sadoveanu, Mihail și Ion Marin, Minulescu, oameni politici – Constantin Argetoianu, apoi Goga și atâția alții. Semnături care te fac să visezi, ele fiind ale celor mai de seamă personaje din domeniul cultural din perioada interbelică și de după 1945.
Eu îmi amintesc de minunatele momente când Sviatoslav Richter, David Oistrah, Monique de la Bruchollerie, frații Gheorghiu, Ștefan și Valentin, Ion Voicu, Vladimir Orlov și Radu Aldulescu, Silvestri și multi alții au petrecut la noi. Erau cu toții atât de încântați! Îmi mai aduc aminte și de cinele ori dejunurile așa cum numai mama știa să organizeze: rețete creative, ambianța plină de căldură și frumusețe, aranjamentul mesei, cu fețele de masă brodate ori seturile cu broderii albastru-cobalt sau alb pe alb, argintăria care strălucea și pentru care mama avea o pasiune, florile, în armonie cu farfuriile, în cele două vaze rectangulare de cristal Baccarat. Seara, lumina era în principal cea a lumânărilor din două minunate candelabre italienești. Masa era servită de jupâneasa Maria, care apărea de la oficiu, cu șorț alb și tava plină, și ale cărei veniri erau anunțate de sunetul clopoțelului de argint…