Drame ale perioadei comuniste. Mîndru Katz – „pianistul legendar”

un articol de Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu

 

Cu șase decenii în urmă Mîndru Katz era considerat unul din marii pianiști ai vremii. CD-urile cu imprimările „legendarului pianist” – cum a fost numit – sunt și azi promovate pe site-urile distribuitorilor de discuri, iar colecția „Cembal d’amour”[1], îngrijită de discipolul său, Mordecai Shehori, conține toate înregistrările sale.

În România, țara în care s-a născut, și-a făcut studiile și și-a început cariera, doar publicul meloman din vremea sa își mai aduce aminte de el, copilul minune care, la recomandarea lui George Enescu, la opt ani a devenit studentul clasei de pian a Floricăi Musicescu, la Academia Regală de Muzică și Artă dramatică din București, iar la 22 de ani era solistul Filarmonicii din București.

Despre cariera pe care a făcut-o după plecarea sa definitivă din România, colaborarea cu mari dirijori, de la Sir John Barbirolli, sub bagheta căruia a realizat în 1959 primul său disc în Marea Britanie, la Sergiu Celibidache, Constantin Silvestri, Antal Dorati, Lorin Mazel, despre turneele sale în mai mult de 40 de țari, în România nu s-a spus oficial nici un cuvânt.

Scurtele note biografice care sunt accesibile publicului, în afara câtorva date legate de studiile și cariera sa strălucită, consemnează doar faptul că Mîndru Katz, pianist israelian născut la București în 1925, „a emigrat în Israel în 1959”.

Documente existente în România, păstrate în nu mai puțin de trei categorii de dosare instrumentate de Securitate și aflate în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității[2], conțin date necunoscute privind plecarea lui Mîndru Katz din România și circumstanțele în care s-a produs.

Conform documentelor din „dosarul de urmărire pe țară” (Dosar Informativ nr. 400687)[3], la sfârșitul lunii mai 1959, după încheierea turneului său în Marea Britanie, Mîndru Katz „a refuzat să se întoarcă în țară cerând azil politic”[4]. A informat în scris despre acest lucru Legația Republicii Populare Române, Ministerul Culturii de la București și Oficiul de turnee și spectacole artistice (OSTA)[5], care îi organizase turneul. Iar motivul determinant în luarea acestei decizii, pe care l-a invocat Mîndru Katz și care, scria el – a generat „o grea problemă de conștiință”[6], este dragostea puternică pentru o tânără, care, „din păcate, a refuzat” să-l urmeze în România.

Mîndru Katz nu se plânge autorităților de regimul politic sau de existența lui în țară. Menționează faptul că se va „strădui din toate puterile” să evite publicitatea legată de hotărârea lui, „sau în orice caz ca aceasta să nu apară injurioasă la adresa R.P.R. sau să-i știrbească prestigiul politic.”[7]

Tot printr-o scrisoare, datată 28 mai 1959, pianistul își anunță părinții de „grava hotărâre” pe care a luat-o, motivată de intensitatea „acestui sentiment nou, puternic și mai prețios decât orice” care l-a determinat să renunțe la „o viață tihnită, sigură și îmbelșugată, la onoruri și prețuirea prietenilor, la toți care m-au ajutat particular și oficial”. Și adaugă: „poate dacă soarta m-ar fi ajutat să nu refuze să vină cu mine în România – ați fi putut fi și voi mulțumiți și să luați parte la fericirea noastră.”[8] Este mișcător că nu uită să amintească în scrisoarea sa de mult iubita lui profesoară de pian, Florica Musicescu, „acel om minunat și pedagogă ne mai întâlnită, căreia-i datorez mai mult decât oricui pe lume.”[9]

Mîndru Katz este conștient că decizia sa le va crea mari probleme părinților, că autoritățile îi vor șicana familia cu anchete și, mai grav, vor face tot ce le va sta în putere, legal și ilegal, pentru a-i împiedica să-l revadă: „Nu îndrăznesc în acest moment să mă gândesc cum, când și dacă ne vom revedea. Să sperăm.”[10]

Dar dintr-o Notă informativă redactată anterior plecării sale definitive, aflăm că s-a plâns unei persoane apropiate, că, înaintea unui turneu, a primit pașaportul și viza de ieșire din țară „cu 20 de minute înainte de decolarea avionului”.[11]

Aflăm din aceeași notă că pianistul era profund nemulțumit de condițiile care i se ofereau în turneele din străinătate. De altfel, o copie a contractului încheiat de Mîndru Katz cu OSTA cu ocazia turneului său din 1958[12] menționează aceste condiții, printre care: obligația artistului de a plăti anticipat taxele de obținere a vizelor, costul biletelor de avion, „întreținerea” sa pe perioada turneului, cota de impresariat de „15% din valoarea onorariilor globale brute încasate pentru concerte/înregistrări/transmisiuni radiodifuzate/ transmisii televizate.”[13]

În finalul notei se menționează faptul că Mîndru Katz „poate s-ar gândi, ca profitând de faptul că ar fi în străinătate, cu ocazia vreunui turneu, să nu se mai reîntoarcă în țară și că dacă nu o face, este numai de teama consecințelor pe care le-ar avea de suportat părinții săi, pentru care afirmă că nutrește sentimente deosebit de calde.”[14]

Într-un raport „confidențial” din 1957[15], semnat de Ministrul R.P.R. la Londra, N. Korcinschi, adresat Locțiitorului Ministrului de Externe de la București, sunt menționate și alte constrângeri împotriva cărora Mîndru Katz a protestat. Ele erau legate de interdicția impusă de Legația României de la Londra de a avea contacte cu impresari sau personalități din lumea culturală britanică.

Persoana vizată direct de raportul secret este jurnalistul Miron Grindea[16], stabilit în Anglia la sfârșitul anilor ’30, care avea contacte în lumea culturală britanică. Raportul ministrului român precizează: „N-am reușit să aflăm cum a luat Grindea contact cu tov. Katz și de unde a știut numele hotelului în care a locuit, fapt este că înainte de a pleca în Islanda, tov. Katz a fost vizitat de Grindea la hotel și a fost invitat de acesta la el acasă. După întoarcerea din Islanda, noi am căutat pe cât posibil să-i facem diverse programe lui tov. Katz ca să-l îndepărtăm de Grindea, lucru ce a reușit doar parțial deoarece tov. Katz a găsit uneori pretexte mai mult sau mai puțin plauzibile pentru a refuza invitația noastră, acceptând însă invitațiile lui Grindea. […]. Remarcăm aici că în metoda folosită de Grindea față de tov. Katz au revenit elemente pe care le-a folosit și față de Silvestri.”[17]

Nu doar relatarea nemulțumirilor exprimate de Mîndru Katz a determinat îngreunarea obținerii vizelor de ieșire din țară. Mai multe documente ale Securității semnalează un alt așa-zis „incident”, considerat și el o încălcare a regulilor. Un extras dintr-o notă semnată de agentul „David” menționează: „Pianistul Mîndru Katz când a fost la Paris ultima dată[18] a luat și scrisori de la diferite persoane din țară, pentru a le duce la cunoscuții lor din Franța și Anglia. Mândru Katz a reușit să ducă scrisorile în Franța însă nu a reușit să ducă și corespondența pentru Anglia pentru că la deplasarea acestuia de la Paris la Londra, transportul bagajelor personale s-a făcut prin grija reprezentanței românești de la Paris. La sosirea bagajelor la Londra, Mîndru Katz a constat că are toate bagajele sosite, mai puțin plicurile primite din țară. Unii din cei care au dat scrisori prin Mîndru Katz, se tem în prezent că vor face obiectul unor măsuri din partea organelor de stat.”[19]

Când a descoperit că bagajul lui fusese „controlat” Mîndru Katz și-a dat seama că a intrat în vizorul Securității. Dar afirmarea sa în elita internațională a pianiștilor încă de la primele sale apariții pe scena Sălii Gaveau, la Paris, și alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, a generat comentarii elogioase la adresa școlii muzicale românești. Iar păstrarea acestei imagini, atât de favorabile, a fost desigur determinantă în argumentele cu care Ministerul Învățământului și Culturii a convins Direcția pentru Controlul Străinilor și Pașapoarte să treacă peste opinia negativă a Direcției a III-a a Securității și să-l lase pe Mîndru Katz să plece în străinătate și în anul următor.

Astfel, Mîndru Katz a plecat în turneu în Anglia și în 1958, de data aceasta având un comportament extrem de prudent. De altfel, neavând bani să închirieze o sală cu pian în care să-și poată face studiul zilnic în vederea susținerii concertelor și imprimărilor pe care urma să le facă, a fost obligat să „repete zilnic câteva ore pe pianul” din sediul Legației României.[20] În raportul său către Ministerului de Externe de la București, noul ministru al României la Londra, P. Bălăceanu, consemnează: „Fără a putea afirma categoric că de data aceasta KATZ n-a avut legături cu persoane care au plecat din țara noastră, totuși noi n-am observat să fi avut asemenea legături”[21].

Același diplomat scrie pe larg despre concertele și imprimările făcute de Mîndru Katz în timpul turneului. Iar despre concertul susținut cu London Philharmonic Orchestra, sunt relatate următoarele: „Pianistul român a obținut un succes răsunător fiind rechemat de publicul care a umplut sala de concert. Presa londoneză a fost unanimă în aprecierile ei elogioase, exprimând speranța că el va apărea cât mai des la Londra […]. În continuare Katz a făcut o înregistrare pe bandă pentru un recital pe care BBC urmează să-l radiodifuzeze la o dată ce nu s-a fixat încă, iar la 20 noiembrie a dat un scurt recital la Televiziunea BBC interpretând Toccata de Haciaturian.” Ministrul Bălăceanu, concluzionează: „suntem de părere că Mîndru Katz a avut o comportare corespunzătoare din toate punctele de vedere iar succesul frumos pe care l-a obținut, a contribuit la creșterea prestigiului țării noastre, a culturii românești în Anglia.”[22]

Pentru Mîndru Katz acesta a fost începutul unei mari cariere internaționale. Și, confruntați cu o asemenea situație, Ministerul Culturii de la București și OSTA, au trebuit să aprobe ca pianistul să semneze noi contracte pentru concerte și imprimări, inclusiv semnarea unui contract de reprezentare în exclusivitate în Marea Britanie, pentru următorii trei ani, cu impresarul Wilfrid Van Wick[23].

Iar Securitatea, pentru care Mîndru Katz rămânea o persoană „suspectă”, era pusă în fața unei situații fără precedent. O personalitate ca cea a lui Mîndru Katz, ale cărei apariții la Paris și Londra fuseseră atât de elogiate, nu mai putea fi împiedicată, prin metodele bine cunoscute, să plece să-și onoreze contractele. Iar neacordarea vizei de ieșire din țară, modalitatea prin care Securitatea făcea imposibile călătoriile, ar fi putut stârni un scandal în presa internațională. Nu în ultimul rând, Securitatea trebuia să țină cont de faptul că Mîndru Katz, pus în fața interdicției de a pleca în străinătate, ar fi putut să ceară oficial, dat fiind originea sa evreiască, să emigreze în Israel.[24] Deci, trebuia gândită o nouă strategie. Iar conducerea Direcției a doua a Securității[25], răspunzătoare de elaborarea ei, alcătuiește un plan pe care îl argumentează astfel: „În țară Mîndru Katz este apreciat ca un artist de valoare și ne poate da informații prețioase despre elementele suspecte din rândul artiștilor, muzicieni, compozitori, artiști de teatru, etc.” Și, dat fiind „deplasările frecvente ce le face în străinătate, poate fi de un real folos organelor noastre și propunem recrutarea sa ca agent.”[26]

Un raport din ianuarie 1959, redactat de cpt. de securitate Rusalim Tîrziu, relatează cum Direcția a II-a a Securității a încercat să-și pună planul insidios în aplicare: în dimineața zilei de 15 ianuarie 1959, „la orele 9 s-a prezentat la domiciliul lui Mîndru Katz cpt. Niculescu care l-a invitat la Direcția Vize și Pașapoarte pentru unele «lămuriri»; aceasta deoarece el locuiește împreună cu părinții care erau de față. La sosire, deoarece de la început a replicat că a fost adus în alt loc și nu unde fusese inițial invitat, i-am explicat că s-a procedat în felul acesta pentru a nu da prilej să se creeze o atmosferă de îngrijorare în familie. S-a declarat mulțumit că am întrebuințat acest procedeu, deoarece dacă se spunea direct că va merge la Ministerul de Interne, într-adevăr se putea creia (sic!) o asemenea atmosferă. După o discuție banală pe tema sănătății (el este în prezent bolnav și chiar era programat să meargă la spital pentru unele analize)” – timp de 3 ore Mîndru Katz a fost întrebat despre persoanele pe care le-a întâlnit în străinătate și despre discuțiile pe care le-a avut cu acestea: „Cele mai apropiate legături le-a avut cu Marius Constant[27] la care a și locuit o săptămână deoarece își terminase banii și nu mai avea cu ce să plătească camera la hotel. […] Discuțiile cu aceștia în general s-au axat pe teme de artă muzicală, fiecare evitând a aborda probleme de ordin politic.”[28]

Mîndru Katz menționează, de asemenea, că în casa lui Marius Constant l-a întâlnit „pe un anume Mihăilescu” în anturajul căruia „le-a văzut și pe fiicele lui Mihail Sadoveanu care se aflau atunci la Paris”. Ofițerul care a consemnat discuția cu Mîndru Katz menționează că acesta a susținut „că la nici una dintre persoanele de mai sus nu a observat sub nici o formă o comportare suspectă”.[29]

Este întrebat și despre legăturile avute cu Miron Grindea, despre care Mîndru Katz declară că „l-a cunoscut în 1957 cu ocazia primului turneu ce l-a făcut în Anglia”, negând însă că, după ce a fost atenționat „de tov. Corcinski”, că acesta este un „element periculos” ar mai fi avut contacte cu el.[30]

„La întrebarea mea dacă a fost solicitat și dacă a făcut vreun comision cu prilejul deplasărilor ce le-a făcut în Franța și Anglia, Mîndru Katz a răspuns categoric că nu a făcut nici un fel de comisioane pentru nimeni evitând să-și ia asemenea obligații atât din prudență cât și din comoditate. Mi-a spus că într-adevăr a fost solicitat de unele persoane în acest sens dar că nu-și mai amintește numele acestora deoarece sunt cunoscuți ai părinților săi cu care el nu are legături personale.”[31]

Ofițerul care a redactat raportul a consemnat în concluziile sale faptul că Mîndru Katz „a ascuns” unele „fapte legate de deplasările ce le-a făcut în străinătate”, iar „despre legăturile sale din străinătate a făcut declarații destul de vagi (…) fiindu-i frică că ar putea suferi consecințe”.[32]

Frica era elementul pe care au mizat strategii Direcției a II-a Securității când au regizat ridicarea de acasă, aducerea lui Mîndru Katz la Ministerul de Interne și direcționarea discuției spre „legăturile” pe care acesta le-a avut, în turneele sale, cu români plecați din țară. Ea trebuia să anihileze orice fel de rezistență în fața elementului surpriză care a apărut la finalul discuției: propunerea ca „în interesul statului nostru cât și în interesul său personal să sprijine organele Securității în anumite probleme”. Din cele consemnate în raport, reiese că, pus în fața acestei propuneri surprinzătoare, Mîndru Katz a reacționat cu calm, în răspunsul său nu a cerut amănunte, nici măcar în legătură cu „interesul personal” pe care l-ar fi putut avea, nu a făcut nici un fel de negociere, menționând doar faptul că pentru „securitatea statului”, element neprecizat de interlocutorul său, trebuie făcut „tot ce se poate”.[33]

Raportul mai menționează că Mîndru Katz a refuzat să semneze un angajament, iar ofițerul de securitate i-a propus o nouă întâlnire.

Conform unui referat „strict secret”, această întâlnire nu a mai avut loc niciodată, pentru că, până la „4 aprilie 1959, cu ocazia plecării în turneu în Anglia”, Mîndru Katz a fost o lună „internat în spital iar aproximativ 2 săptămâni a susținut unele concerte in R.D. Germană”. Referatul menționează de asemenea, că „nu a fost introdus în nici o problemă a muncii noastre” și „nu i s-a dat nici un fel de sarcină specială de îndeplinit pe linia noastră.”[34]

În opinia mea, intenția Securității de a-l racola pe Mîndru Katz și tot scenariul aducerii lui la Ministerul de Interne au fost determinante în hotărârea sa de a nu se mai întoarce în România. Și-a dat seama, desigur, că va fi subiectul unui șantaj permanent pe care Securitatea îl va face, condiționând aprobarea plecărilor sale din țară pentru onorarea concertelor, cu furnizarea de informații.

Pentru Securitate „fuga” lui Mîndru Katz a fost, fără îndoială, un eșec, iar pentru a-l ascunde de vigilența șefilor, Direcția a II-a a întocmit în grabă pe numele lui un așa zis „dosar personal”[35]. Pe coperta acestuia este menționat „numele conspirativ Chiriceanu Mihai”, deși în raportul care consemnează încercarea de racolare nu se menționează discutarea sau atribuirea vreunui nume conspirativ. Iar pe prima pagină a dosarului este consemnat faptul că a fost „abandonat” în urma „rămânerii în Anglia”.

Rămas la Londra, pianistul începe o carieră fulminantă, cântând și făcând turnee cu orchestrele Royal London Philharmonic Orchestra, Halle Orchestra din Manchester, Royal Liverpool Philharmonic. Recitalurile sale au fost aclamate de public și apreciate de criticii muzicali, discul cu Concertul nr. 5 de Beethoven, sub bagheta lui Sir John Barbirolli, fiind desemnat „discul anului”, alături de înregistrările unor artiști deja consacrați. Aflăm despre aceste succese dintr-o scrisoare a lui Mîndru Katz, datată 21 decembrie 1959, adresată Floricăi Musicescu, persoana căreia – scrie el – îi datorează toate aceste realizări.

Această scrisoare nu a ajuns niciodată la destinatară și stă de aproape 60 de ani în dosarul informativ[36] a lui Mîndru Katz, ca și alte scrisori, de altfel, pentru că, aflăm dintr-un document al Securității, că maiorul (pe atunci) de securitate Neagu Cosma, „a dat ordin să fie oprită toată corespondența, ce se interceptează de la și pentru Katz”. Ba mai mult, a ordonat „să fie imediat predat cazul la serv. Fugari unde să i se facă toate formele ca oricărui trădător de patrie: condamnare, confiscarea averii, etc.”[37]

În iulie 1959 a fost emisă Ordonanța de percheziție, iar după câteva luni a fost instituit sechestrul pe averea pianistului. Părinții și cumnatul lui au fost interogați în calitate de martori, la Direcția Anchete Penale a Ministerului de Interne. Marea Adunare Națională i-a retras titlurile și decorațiile acordate pentru meritele sale artistice, iar pe 8 decembrie 1959 a început „procesul penal împotriva lui Mîndru Katz.”[38]

Conform Sentinței nr. 25 din martie 1960, dată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a, Mîndru Katz a fost condamnat în contumacie, pentru „trădare de patrie”, conform articolului 194, alineatul 5 din Codul Penal, la „15 ani temniță grea, 8 ani degradare civică” și „confiscarea totală a averii personale”.[39]

Condamnarea a avut efecte grave și asupra familiei sale. Părinții pianistului, neprimind aprobare să plece din țară, nu și-au putut revedea fiul ani de zile. Mai multe documente ale Securității consemnează intenția pianistului de a-și aduce părinții în Anglia, printre care unul „strict secret” din octombrie 1961, care menționează, de asemenea, și o scrisoare trimisă de marele violonist Yehudi Menuhin ministrului Culturii din acea vreme, Constanța Crăciun, „prin care roagă” să se permite părinților lui Mîndru Katz să plece la fiul lor. Documentul se încheie cu o concluzie drastică: „Având în vedere faptul că Mîndru Katz a trădat patria, nu suntem de acord să se aprobe plecarea din țară a părinților acestuia”.[40]

Condamnarea lui Mîndru Katz a făcut imposibilă orice legătură a sa cu România, unde nu a mai putut reveni niciodată. Interzicerea numelui său în spațiul public, a difuzării imprimărilor pe care le făcuse în țară, au condus la dispariția numelui său din conștiința publicului meloman din România. Astfel, muzica românească a pierdut un mare pianist, care, eliberat de constrângeri și bariere, a făcut o cariera internațională ce l-a propulsat în elita pianiștilor secolului 20.

Din datele biografice care ne sunt accesibile aflăm că Mîndru Katz, în afara carierei sale concertistice, a fost, până la sfârșitul prematur al vieții lui, și profesor de pian la Rubin Academy of Music din Tel Aviv. Printre studenții săi s-a aflat și Jeremy Menuhin, fiul violonistului Yehudi Menuhin. Un alt student și împătimit admirator al lui Mîndru Katz este pianistul Mordecai Shehori, cel care a depus o muncă susținută de recuperare a imaginii sonore a lui Mîndru Katz. Shehori vorbește în interviurile sale, unele publicate și în România[41], despre muzicianul, pianistul, profesorul, care l-a influențat în mod covârșitor. Dar, cu aceeași admirație, și despre omul Mîndru Katz, sincer, deschis să împărtășească ceea ce știa, muncitor, și care a trăit pentru muzică.

Mîndru Katz a încetat din viță la doar 52 de ani, la 30 ianuarie 1978, în timpul unui recital care a avut loc la Istanbul, cântând Sonata op. 17, în re minor (Furtuna) de Beethoven.

La 45 de ani de ani de la moartea sa, să-i omagiem personalitatea, ascultându-i interpretările și cunoscându-i biografia.

[1] „Cembal d’amour” este o colecție de imprimări rare de muzică clasică, apărută în Statele Unite, îngrijită de pianistul Mordecai Shehori, care a studiat pianul cu Mîndru Katz la Rubin Academy of Music din Tel Aviv.

[2] Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), fond Informativ, dosar 400687, fond Penal, dosar 100647 (2 volume), fond Rețea, dosar 416376.

[3] Dosar deschis pe numele lui Mîndru Katz la data de 25 septembrie 1959.

[4] ACNSAS, fond Informativ, dosar 400687, f. 14.

[5] OSTA = Oficiul de Spectacole și Turnee Artistice din RPR, singura instituție care reprezenta artiștii români, stabilea și impunea condițiile în care se semnau contactele cu impresarii străini.

[6] ACNSAS, fond Informativ, dosar 400687, f. 15.

[7]ACNSAS, fond Penal, dosar 100647, vol. 1, ff. 21-22.

[8].Ibid.

[9] Ibid.

[10] Ibid.

[11] În această notă informativă, datată 22 mai 1959, este relatată o discuție între Ana (Anita) Revici, prietenă a lui Mîndru Katz și a familiei sale, cu o persoană pe care o considera de încredere. ACNSAS, fond Informativ, dosar 400687, f. 55.

[12] Copia contractului este în dosarul de urmărire a lui Mîndru Katz, fiind luat la percheziția făcută de Securitate în 8 iulie 1959. (În procesul-verbal de percheziție se menționează: „Actele personale au fost ridicate de noi în vederea urmăririi penale”). ACNSAS, fond Informativ, dosar 400687, ff. 115-116.

[13] Ibid.

[14] ACNSAS, fond Informativ, dosar 400687, f. 55.

[15] Ibidem, ff. 175-180.

[16] Miron Grindea s-a născut la Târgu Ocna în 1909 (d.1995) și s-a stabilit la Londra în septembrie 1939, cu două zile înaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial. A fost jurnalist, cronicar literar și muzical, coeditor și apoi editor al revistei ADAM (acronimul lui Arts, Drama, Architecture and Music).

[17] Constantin Silvestri (1913-1969). Dirijor, compozitor și pianist, a plecat definitiv din România în 1958 și s-a stabilit în Marea Britanie. A fost în ultimii cinci ani ai vieții sale dirijorul Orchestrei Simfonice din Bournemouth.

[18] Este vorba despre turneul său din 1957.

[19] Document datat 18 decembrie 1958. ACNSAS, fond Informativ, dosar 400687, f. 60.

[20] Ibidem, ff. 173-174.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Wilfrid Van Wyck (1904-1983). Impresar britanic, agent artistic a unor celebri cântăreți de opera și formații camerale.

[24] Într-un document din 1961 se menționează faptul că tatăl lui Mîndru Katz „în 1951 a făcut cerere să plece în Israel împreună cu soția sa”. ACNSAS, fond Rețea, dosar 416376, ff. 2-5.

[25] În perioada 1957-1959, Direcția a II-a a Securității a fost condusă de lt. col. Isidor Holliger (1920-1985). Uneori, numele său apare și sub variantele Holinger sau Holingher.

[26] Referat datat 31 decembrie 1958, semnat de căpitanii de Securitate Ioana Constantin și Tîrziu Rusalim și aprobat de șeful Direcției, lt. col. Isidor Holingher. ACNSAS, fond Rețea, dosar 416376, ff. 2-5.

[27] Marius Constant (1925-2004). Compozitor francez născut în România. A studiat la Academia Regală de Muzică din București pianul (cu Florica Musicescu) și compoziția, iar la Conservatorul din Paris compoziția cu Olivier Messiaen, Arthur Honegger și Nadia Boulanger.

[28] ACNSAS, fond Rețea, dosar 416376, ff. 6-11.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Referat „strict secret” din 19 iunie 1959. Ibidem, ff.12-13.

[35] ACNSAS, fond Rețea, dosar 416376.

[36] ACNSAS, fond Informativ, dosar 400687, ff. 100-101.

[37] Ibidem, f. 125.

[38] ACNSAS, fond Penal, dosar 100647, vol. 1, ff. 24-25.

[39] Ibidem, f. 36.

[40] Ibidem, ff. 21-23.

[41] Victor Eskenasy a publicat în 2008, în numere succesive ale revistei Suplimentul de cultură, un amplu interviu cu Mordecai Shehori.