Puţini artişti ai finalului de secol al XIX-lea s-au bucurat de o viaţă atât de lungă, bogată şi colorată ca a Cellei Delavrancea. Fiica scriitorului şi avocatului Barbu Ştefănescu-Delavrancea şi a profesoarei Maria Lupaşcu, Maria Cella Delavrancea s-a născut la 15 decembrie 1887 la Bucureşti şi alături de celelalte trei surori ale sale a beneficiat de un context familial privilegiat, prietenii părinţilor lor fiind mari personalităţi ale culturii româneşti, nume ca Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Gala Galaction, Constantin Brăiloiu, Matei Caragiale, Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady şi Octavian Goga. Am fost crescute într-o atmosferă în care se vorbea numai literatură, artă şi muzică. Eram lăsate să ascultăm şi să învăţăm din aceste discuţii. Climatul acesta devenise un fel de climat natural, nu-mi pot pur şi simplu imagina cum ar fi putut să fie altfel – îşi amintea mai târziu Cella Delavrancea, care a primit primele lecţii de muzică de la mama sa. După ce a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din Bucureşti, a continuat să se specializeze ulterior la Conservatorul de Muzică din Paris, unde a fost distinsă cu premiul I şi a atras atenţia lui Gabriel Faure printre alţii. „Regret numai un lucru, domnişoară, că nu aţi fost eleva mea” i-a spus după un recital celebrul Alfred Cortot, în timp ce Ferrucio Busoni i-a dedicat un Impromptu. La Paris îi mai cunoaşte, de asemenea, pe Constantin Brâncuşi, Ignacy Paderewski, Monique Haas şi Monique de la Brucholerie şi curând după studiile la Conservator se lansează într-o amplă carieră europeană, pe parcursul căreia, partener de scenă îi era de multe ori chiar George Enescu.

În perioada interbelică, Cella Delavrancea era familiară cu cele mai mari personalităţi culturale şi politice ale societăţii româneşti. Este cunoscută, de altfel, relaţia strânsă de prietenie pe care celebra pianistă o avea cu Regina Maria. În urmă divorţului de bancherul Aristide Blank, fondatorul Băncii Marmorosch-Blank, Cella Delavrancea va primi ca dotă clădirea din strada Eminescu nr. 151, unde va locui până la stingerea sa din viaţă, în 9 august 1991, la vârsta de 103 ani. În aceeaşi curte, într-o casă mai mică a locuit şi sora sa, Henrieta Delavrancea (căsătorită Gibory), una dintre primele femei arhitect din România.

Figură cosmopolită, Cella Delavrancea va fi şi un critic muzical apreciat, scriind din 1935, timp de decenii, sute de cronici şi texte dedicate fenomenului muzical, care toate constituie un model de rigoare, fineţe, cultură şi echilibru stilistic. Era, de altfel, şi o scriitoare talentată, după debutul literar din 1929, în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal, Cella Delavrancea  continuând să publice nuvele, romane şi texte cu caracter memorialistic.  Din 1950 a predat pianul timp de 4 ani la Liceul de Muzică din Bucureşti, apoi a fost profesoară la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, până la ieşirea la pensie, printre discipolii săi numărându-se Radu Lupu, Nicolae Licareţ şi Dan Grigore.

Cella Delavrancea rămâne primul artist român care a participat la propriul centenar, în decembrie 1987, pe scena Sălii Radio, când a cântat alături de Dan Grigore.

Ioana Marghita